Eroi blestemați la Prut

armata_romana_defileza_la_chisinau

ATENȚIE!

După publicarea articolului în Jurnal de Chișinău, în societate au urmat lucruri fulminante, pline de foc și de intrigi, demne doar de specificul existențial al Basarabiei..!

WESTERNUL  COPILĂRIEI  NOASTRE

Schiță însoțită de imagini

(Din volumul  ”Basarabia de plumb”)

Motto:dsc06921-x
Pe șoseaua din Ţiganca
Curge sângele ca apa,
Prutu-n sus pin` la Sculeni –
Zac cadavre de oșteni…
(Cântec popular)

Ya ih ubil! Urà..!
(Răcnet de ocupant.)

PREFAȚĂ

 Am făcut școala publică obligatorie în anii șaizeci, la sovietici. În clasele primare învățam câte ceva din manualul ”Cartea de citire”, în care ni se dădeau diverse texte pentru dezvoltarea capacităților de lectură și exersarea limbii. Însă ștabii ideologici comuniști, aflați la conducerea țării în care trăiam, au considerat că procesul de formare a personalităților noastre, niște puști de 10-11 ani, nu poate să treacă pur și simplu. Iată de ce cartea abunda de povestioare patriotice sovietice, desprinse din anumite calapoade ideologice, menite să dogmatizeze tânăra generație de la vârsta ei cea mai fragedă.

Astfel am ajuns să învățăm cât de blajin este ”Bunicul Lenin”, cât de mare și de pașnică este ”Țara noastră, Uniunea Sovietică”, iar partidul comunist nu-i altceva decât ”Creierul, Onoarea și Sufletul Epocii noastre”

Printre elementele de spălare a creierilor noștri fragili, undeva prin clasa a treia-patra, am învățat din carte și o impresionantă poveste despre război, însoțită de o arătoasă imagine cu o încăierare de soldați pe marginea unei ape. Învățătoarea s-a străduit de a găsit și un filmuleț mut, pe care ni l-a proiectat pe un perete lateral, căutând să-l așeze adânc în mintea noastră de copii.

Se oglindeau în film faptele curajoase ale unor grăniceri de la ”pichetul din Stoianovca”, în zorii zilei de 22 iunie 1941. Cică ”trei eroi, Buzîțkov, Konstantinov și Mihalikov” au ținut piept unor armate de ”fasciști” români, care la Prut atacaseră măreața noastră Uniune Sovietică.

Deprins cu povestirile despre războiul purtat pe propriii umeri ai tatălui meu, Ignatie Mârzencu, brav ostaș român în acea conflagrație, istorisite seară de seară nouă, copiilor săi, înainte de culcare – textul școlar cu ”eroii” mi-a rămas pentru mult timp să mă frământe.

Care să fie adevărul? Ceia ce auzeam de la părintele meu, precum că se bătea cu soldații sovietici pentru că aceștia au fost și mai rămân ocupanți pe pământul Basarabiei și că soldații cu steluță în frunte au tras în el ca să-l omoare, inclusiv la 22 iunie la Prut? Sau povestea cu ”trei eroi” din îndrăgita noastră ”Carte de citire” ce sugera că tatăl meu putea fi unul dintre acei ”fasciști români”?

A fost poate prima îndoială în viața mea față de cărțile sovietice cu texte mincinoase, agresive și nocive, ce veneau ca un flux necontenit peste dorința noastră, a micuților elevi cu sânge românesc, de a ne lumina. Chiar dacă bătea nemilos peste imaginea părinților noștri în fața propriilor copii, sau poate tocmai din acest considerent, povestea cu ”trei eroi grăniceri” n-am uitat-o nici până la maturitate…

***

În vara anului 2011, în scuarul monumentului lui Ștefan cel Mare din Chișinău, am vernisat expoziția de imagini ”Au rezistat, au luptat și au învins teroarea roșie” consacrată atrocităților sovietice în Basarabia după 1940 și spiritului de sacrificiu și rezistență al oamenilor noștri împotriva bestiei de la răsărit. Spre toamnă, această expoziție a ajuns și la Cahul. După ce am inaugurat-o în holul Sanatoriului ”Nufărul Alb”, reveneam la Chișinău împreună cu cunoscutul interpret Vlad Negruzzi, trecând tocmai prin zona pichetului de grăniceri din Stoianovca, situat în lunca Prutului, pe direcția centrului raional Cantemir. (În arhivele românești pe care le-am accesat, acest sat se numește Stoienești.)

Era zi de august, ne aflam în preajma aniversării a douăzecea de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, îmbrățișată maiestos de guvernanții de la Chișinău. Mă lovește un fulger din senin peste frunte și-mi aprinde ideea să intru în pichetul de grăniceri, de care știam încă din copilărie. O mai fi el și astăzi? Dacă este, cum arată el oare..?

Întrebările-mi veneau tot mai grămadă, mai năvalnic, și părea că toate se nasc dintr-un singur presentiment al prezentului. ”Trei eroi” puși la îndoială încă de copiii trecutului… Au nu cumva povestea lor cu ”ai noștri” și ”fasciștii români” s-a cuibărit și în manualele grănicerilor ”țării independente”..?

Am hotărît să intrăm la pichet sub acoperirea de jurnaliști, deși m-am prezentat și ca reprezentant al Administrației Prezidențiale a R. Moldova, în cadrul căreia activam atunci în funcția de consultant principal.

Ce am găsit acolo, am înșirat apoi într-un articol întitulat ”Apa trece, Guvernul tace”, pe care l-am publicat la 4 octombrie în ziarul ”Jurnal de Chișinău”. (http://www.jc.md/apa-trece-guvernul-tace/)

În continuare, redau articolul în forma sa originală, adică până să ajungă pe masa redacției. Însă,

ATENȚIE! După publicarea articolului, în societate au urmat lucruri fulminante, pline de foc și de intrigi, demne doar de specificul existențial al Basarabiei..!

***

Capitolul  I.   EROI  BLESTEMAȚI  LA  PRUT

EUROPA INVERSĂ // Cei douăzeci de ani de independentă ai R. Moldova au trecut doar ca o aparență. Spațiul dintre Prut și Nistru nu s-a desprins cine știe ce de fosta sa metropolă, URSS, chit că aceasta a dispărut de pe harta lumii. În acest sens, putem aduce o mulțime de exemple, astăzi însă ne referim doar la obsesia către țara inexistentă, de la care ne-am rupt prin jertfa unor generații de martiri și luptători, metropolă dispărută care mai domină mințile și acțiunile multor responsabili publici. În prezentul articol ne vom referi doar la o situație din domeniul ”educației patriotice” a trupelor de grăniceri din Republica Moldova.

Stalin  cu  Hitler  au  făcut  o  țărișoară

Până la momentul actual, pichetele de grăniceri din Republica Moldova (apropo, dislocate din abundență în locul fostelor instituții de acest fel ale URSS doar la granița cu Uniunea Europeană) mai găzduiesc adevărate memoriale și muzee cu eroi falși și povestiri mincinoase, care continuă să dogmatizeze tinerii grăniceri in stilul sovietic stalinist. Mai mult, unele dintre aceste instituții de stat importante poartă nume străine spiritului național și istoric al țărișoarei formate acum câteva decenii pe pământul rupt din trupul României. (Apropo, se știe că țărișoară a fost formată de către Stalin în înțelegere cu Hitler, după semnarea Pactului sovieto-german ”de prietenie și colaborare” din august 1939.)

Pichetul de grăniceri din Stoenești (Stoianovca), raionul Cantemir, este situat chiar pe malul Prutului și se numește ”Al celor trei eroi, Buzîțkov, Konstantinov și Mihalikov”. Dar e firesc să ne întrebăm: de unde s-au luat aceste nume cu iz străin pe frontispiciul instituției de stat ce se vrea loc de prim-contact cu Europa? Nu cumva amintesc de vitejia oștenilor lui Ștefan cel Mare, glorificându-ne neamul românesc? Sau poate au slujit Sfatului Țării, celebrului unificator al Basarabiei cu România în 1918? Derivă oare din efortul de sacrificiu al părinților și bunicilor noștri care au eliberat în 1941 pământul ocupat de Stalin și armata sa roșie? Sau poate aceste nume se trag din listele de combatanți care au luptat în 1992 la Nistru împotriva hoardelor moderne de la Răsărit..?

Minciuna mai mare decât războiul

La 28 iunie 1940 Uniunea Sovietică a atacat mișelește România, prin aplicarea pactului secret Hitler-Stalin, înaintându-i un ultimatum care-i declara de fapt război, forțând-o să cedeze Basarabia. Astfel URSS ași-a alipit brutal teritoriul dintre Prut și Nistru, precum și nordul Bucovinei. Un an mai târziu, la 22 iunie 1941, forțele armate românești au trecut Prutul pentru a recupera teritoriile pierdute prin abuz.

Din contigentul chemat la războiul sfânt al neamului românesc făceau parte și ostași de origine basarabeană. Iată doar câteva nume de basarabeni ce figurează în arhivele românești de război ca bravi oșteni, adevărați urmași ai lui Ștefan, porniți cu arma în mâini să-și elibereze casele de ciuma bolșevică: Mocanu V., Mititelu N., Cojan V., Chirică S. etc. – toți din județul Cahul; Ciobanu V., Creangă D., Marinov M., Jechiu I. (jud. Tighina); Mârzencu M., Lupu C., Filat P., Mizumschi V. (jud. Lăpușna)… De la platoul Ungheni-Sculeni, pe cursul inferior al râului, acțiunile militare de război au fost susținute în exclusivitate de către Armata 4 română, sub comandamentul generalului Nicolae Ciupercă.

La Cahul, Țiganca, Leușeni și pe tot lungul Prutului de jos, neînfricații bărbați ai neamului au fost întâmpinați cu foc de armă de către oameni străini acestor locuri, veniți un an în urmă pe aripile tancurilor cu steluță roșie-culoarea sângelui, la ordinul lui Stalin. Printre aceștia, stabilim că au fost și rușii Buzîțkov I. (din Samara), Mihalikov (Smolensk), Konstantinov A. (Tver), Vetcinkin K. (Belgorod), precum și Rîjikov A., Galkin M., Lapșov A., Morozov A., Kurban Durdy (tatar) și mulți alții de tipul acesta. Anume acești străini ocupanți și-au zis în modul cel mai sfidător ”eliberatori” și au batjocorit timp de un an tot ce purta însemnele noastre naționale: limbă, cultură, istorie și viață de oameni în Basarabia. Tot ei, după începutul războiului la Prut, au tras din arma lor de foc spre ostașii noștri porniți să-și elibereze pământul străbun.

Constatăm că, după ce sovieticii au câștigat războiul, veneticii mai ”importanți”, și anume cei declarați eroi de către Kremlin, nici măcar n-au trăit prin părțile Basarabiei, doar câte odată mai revenind din străfundul lor nomad, spre a ține ”lecții de patriotism” în fața concetățenilor noștri tineri. Și-au însușit ei bine rolul de ipocriți, îndrugând povești de adormit copii prin aule și la sărbătorile oficiale sovietice.

Într-un timp, după 1991, balivernele lor ”cu eroi și nemți” s-au ciocnit de ”semeția” acestui stat pretins independent. Foștii grăniceri ostili de la Prut au prins să figureze tot mai rar printre invitați de vază la festivitățile ”patriotice” ale basarabenilor. Doar odată cu revenirea comuniștilor la putere, în 2001, propaganda sovietică mincinoasă și-a făcut loc din nou in instituțiile de stat.

Astfel, la pichetul de grăniceri din Stoienești a apărut un întreg memorial cu muzeu consacrat veneticilor. Pereții clădirii și ai sălii muzeului au fost ornamentați cu diverse placi comemorative, cu texte rusești despre bătălii inexistente și ”fapte vitejești ale grănicerilor în luptă cu fasciștii” la fel de inexistente. Se povestește nostim despre grănicerii sovietici care ”omorau zeci și sute de fasciști dintr-o singură incursiune”, despre ”aruncarea podurilor în aer… cu grenade”,  despre luptători ”răniți de zece ori, dar care continuau să-i bată pe fasciști…” etc.

Acolo unde minciuna este înșirată în limba română, titlurile panourilor abundă cu formule gen ”eroicul pichet”, ”scut de nădejde”, ”fapta nemuritoare a eroilor” etc. Iar punctele de rezistență ale URSS contra României, declarate în muzeul pichetului ”ale noastre” (apropo, menite să dezvolte duhul patriotic al grănicerilor moldoveni) sunt marcate important cu semne de drapel roșu. Pe unul dintre pereții principali, înfășurat cu o panglică simbolică de ”colorado”, se evidențiază inscripția ”Pichetul nostru, ca și alte pichete de la granița de vest a țării, la 22 iunie 1941 a primit primele lovituri ale armatei fasciste”. Organizatorii muzeului au avut grija să adune și să expună zeci de fotografii ale militarilor ocupanți, precum și diversă informație privind ”căile de luptă” ale unităților militare sovietice, printre care și cele ce au comis asasinate ale basarabenilor și au deportat concetățenii noștri femei, copii, bătrâni pe întinsurile reci ale Siberiei. Și ca minciuna sa se așeze mai profund în mintea vizitatorilor, organizatorii ideologici din acest loc au construit o pretinsă dioramă, în care o mână de ostași sovietici în plină înverșunare dau bătaie unor mult mai numeroși atacatori germani și români.

Paradox! În acest muzeu numit al ”gloriei grănicerilor sovietici” o serie de texte scrise (agramat) în limba română îi atacă… pe români!

În același timp, tinerii recrutați să-și satisfacă serviciul militar obligatoriu în lunca Prutului nu dispun de surse alternative de informare pentru aflarea adevărului. Pichetul de grăniceri din Stoienești nu are nici măcar internet, noutățile zilei pătrunzând aici doar prin gura comandanților..!

Cine a îndrăgit străinul…

”Cine-au îndrăgit străinii, mânca-i-ar inima câinii” – exclama poetul nostru național. Blestemul geniului lovește direct în ”procesul de educație patriotică” a tinerilor basarabeni încorporați obligatoriu în instituțiile militare de stat, în special în trupele de grăniceri. În plin secol nou, aceștia continuă să fie instruiți în spiritul mitologiei sovietice care glorifică ocupantul de pe pământul nostru și mai păstrează ”flacăra vie” a statului dispărut (Uniunea Sovietică), gropar al cărui s-a dovedit a fi și Republica Moldova prin proclamarea independenței sale. Această independență de fapt încoronează lupta mai multor generații basarabene spre libertatea de neam și restaurarea valorilor naționale românești. Însă ea, independența, rămâne până astăzi doar o declarație, cel puțin la nivelul gândirii impuse de guvernanți printre masele de populație.

Dar să exemplificăm, cum acest proces antinațional vine chiar din gura conducerii guvernamentale. Iată bunăoară ce prevederi trădătoare conține Ordinul Nr. 333 emis la 5 august 2004 de către Igor Kolenov, Comandantul Trupelor de Grăniceri din R. Moldova. O asemenea ”operă” a prostiei de neam nu poți să n-o citezi în original…

”În scopul eternizării memoriei ofiţerilor-grăniceri, educării efectivului în spiritul patriotismului faţă de ţara sa Republica Moldova, devotamentului Jurămîntului militar şi tradiţiilor de luptă ale Trupelor de grăniceri, dragostei faţă de subunitatea sa militară, consolidării disciplinei militare şi menţinerii capacităţii de luptă înalte, – ORDON:

să se confere numele grănicerilor – eroi ai Uniunii Sovietice, Alexandr Konstantinov, Vasilii Mihalikov, Ivan Buzîțkov pichetului de grăniceri „Stoianovca” al Detaşamentului de grăniceri „Cahul”…”

E firesc să ne întrebăm, ce ar avea comun niște ”eroi ai Uniunii Sovietice”, născuți și crescuți în străinătate, care au trăit în străinătate și au vorbit întotdeauna limba lor străină… Ce ar avea comun cu patriotismul față de ”țară R.Moldova”?

Ce are comun grănicerul Ion Mocanu din Cahul, bunăoară, bunicul căruia, în 1941, în cadrul Armatei Române, a trecut Prutul sa-și elibereze pământul natal de sub umbra străinilor sângeroși..? Ce ar avea comun acesta cu Ivan Buzîțkov, un militar rus venit în țara lui Ion Mocanu doar ca să semene teroare, omoruri, deportări, maltratări și apoi să tragă chiar în bunicul eliberator al cahuleanului?

Este cumva R. Moldova succesoarea URSS? Ba este tocmai invers – și-a declarat independența desprinzându-se anume de Uniunea Sovietică, care a ținut-o decenii la rând sub ocupație, prin arma unor buzîțkovi…

Oricum, de atunci, de la ordinul lui Kolenov, tinerii ostași-grăniceri repartizați să-și facă serviciul militar la pichetul din Stoienești (Stoianovca) nu primesc arma în mâini, până nu sunt trecuți prin muzeul local plin de minciuni sovietice gogonate.

Războiul dintre România și URSS a fost altul decât cel dintre Germania și URSS

Urmează acum să amintim că ruperea brutală a Basarabiei din sânul Patriei-Mamă România, la 28 iunie 1940, s-a făcut la înțelegerea secretă a celor doi aliați antieuropeni la acea vreme, URSS și Germania nazistă. Imediat după ocuparea teritoriului, sovieticii au dislocat în Basarabia numeroase trupe spre a nu admite reunificarea neamului românesc de la est și vest de Prut. Mai mult, Stalin a suplimentat dispozitivele pregătind în perspectivă o amplă campanie de ocupare și a altor țări din Balcani. Același lucru îl făcea în secret și pe alte direcții, inclusiv pe linia central-europeană. URSS a intrat astfel în conflict strategic cu aliatul său, Germania nazistă, împreună cu care în septembrie 1939 atacaseră Polonia. În asemenea situație, Hitler a decis să lovească primul, adoptând Planul ”Barbarosa” de distrugere a Uniunii Sovietice. A atras subtil în această ”operă” și pe România care nu se împăca cu pierderea teritoriului său, Basarabia.

Astfel, la 22 iunie 1941, România, cuprinsă și ea de planul ”Barbarosa”, a pornit Campania de recuperare a Basarabiei cu ajutorul trupelor germane. În prima zi ofensiva s-a dat doar pe cursul superior al râului Prut, de la platourile Ungheni – Sculeni, spre Cernăuți. S-a întâmplat așa, deoarece granița de stat a URSS în partea de vest purta o configurație neregulată, având curbe importante spre apus în zona de nord și mijloc. Iar Prutul de jos forma linia frontierei mai avansată spre est. Comandamentul german și aliații săi au hotărât că mai întâi trebuie de obținut o linie dreaptă a frontului, deci să înceapă războiul pe teritoriile la nord de Basarabia, până la Marea Baltică.

Astfel, în primele zile ale războiului, pe cursul inferior al râului Prut, s-au aflat doar trupe românești care au stat pe loc, fără a întreprinde acțiuni ofensive de amploare, cum se întâmpla la nord. Armata 4 română în exclusivitate a primit de fapt o misiune cu caracter defensiv: să sustragă inamicul aflat în partea de sud a Basarabiei şi să execute acţiuni demonstrative locale, prin ocuparea unor capuri de pod, până la ordinul de forțare a râului pe tot frontul. Această situație de război în formă de nemișcare, derivată din planul general ”Barbarosa”, a constituit de fapt un ”război static”, în pofida faptului că România era pregătită să traverseze victorios toată zona Prutului chiar din startul conflictului.

După cum urma sa se vadă mai târziu, granița de-a lungul râului nu era o bariera sovietică formidabila in condițiile atacului surpriza, soldații romani ocupând de la bun început și întărindu-și câteva capuri de pod pe malul stâng. Probabil ca o ofensiva puternica încă din prima zi pe frontul din Basarabia ar fi cauzat probleme mult mai serioase forțelor militare sovietice. Însă ordinul a fost cel care a fost…

Pe linia opusă sectorului Leova-Cahul se disloca Divizia 1 de gardă a Armatei Române, comandată de generalul Nicolae Şova, ulterior fiind aduse și trupele din Divizia 21 infanterie, precum şi Brigada 7 cavalerie.

Chiar din primele ore ale acțiunilor de luptă, Divizia de Garda și Regimentul 6 Infanterie Garda Mihai Viteazul, în cadrul căruia luptau mai mulți originari din Basarabia, au acționat prin surprindere și au ocupat relativ ușor podurile de șosea și cale ferată peste Prut, lângă Stoienești. În scurt timp, aproape fără luptă, au realizat câteva platouri pe malul stâng, in zona Țiganca – Stoienești – Epureni, adică tocmai acolo unde pretind sovieticii că grănicerii lor ar fi opus ”rezistență dârză”.

Pichetul din Stoienești, cel cu ”trei eroi”, a fost capturat din prima, fără ca acesta să sufere urme de încăierare, deoarece el măcar nu fusese atacat. Or, grănicerii l-au părăsit fără să se opună serios, imediat ce s-au auzit primele împușcături ale conflictului.

Doua companii de infanterie si doua plutoane de mitraliere, sub comanda maiorului Ciprian Ursuleac, de la Batalionul 3, Regimentul 11 din Divizia 21 Infanterie, au ocupat la fel de ușor podul peste Prut de la Oancea – Cahul. Însă în poveștile sovietice cu război și acest sector figurează lăudăros cu aceiași titulatură ”rezistență eroică”, de unde încă un grănicer, K. Vetcinkin, a fost conferit cu titlul de ”erou al URSS”.

Alt pod a fost capturat de către trupele române la Giurgiulesti, dar a fost abandonat mai târziu. Arhivele românești atestă că asupra acestor poziții românești au fost lansate numeroase proiectile de avion și de artilerie care au avariat serios podurile, însă ostașii eliberatori au rezistat.

În cea de a doua zi de război, în orele de dimineață 1:30 – 2:00, trupele Regimentului 6 Infanterie Garda aflate pe capul de pod în zona Epureni – Stoienești au fost atacate de Divizia 5 Cavalerie sovietica, însă s-au ținut pe poziții. (Atenție, nici vorbă de lupta grănicerilor!) Mai mult, compania 9 a întreprins un contraatac la baionetă si i-a obligat pe cavaleriștii sovietici sa se retragă în dezordine, abandonând 4 mitraliere si 13 puști. Către ora 19:00, sovieticii au pornit un al doilea atac care însă a avut același rezultat. Un grup comandat de locotenentul Constantin Petrescu din Regimentul 1 Vânători Garda a realizat o incursiune pe direcția Rânzești – Gheltosu, reușind sa ocupe un deal la nord de Gheltosu, lângă Țiganca, pe care l-a ținut până la căderea serii, când s-a întors fără pierderi in liniile romanești… (Atenție din nou! Și aceste lupte au avut loc tot în zona ”pichetului celor trei eroi”, și la fel au decurs fără participarea ”eroică” a grănicerilor sovietici!)

După cum vedem, primele acțiuni de război în zona respectivă la Prut s-au efectuat fără participarea unităților de grăniceri ai NKVD ca entități separate. Dacă și au participat pe undeva, acestea au făcut parte din grosul trupelor sovietice.

Eroi fără faptă eroică

De altfel, cu aceiași relevanță lecturăm și documentele de acțiuni operative (”svodki”) ale sovieticilor de pe platoul de război de la Prut. Printre acestea, și Ordinul de Luptă nr.1 din 22 iunie 1941 al Armatei 9, beligerantă trupelor românești pe cursul inferior al Prutului, semnat de comandantul, general-colonelul Cerevicenko, de șeful Statului Major, general-maiorul Zaharov, și de membrul Consiliului Militar, comisarul de Corp Kolobeakov. Citim între altele:

”La 22.06.1941, trupele germano-române au făcut tentative de trecere a râului Prut… Unitățile în dislocare să nu permită trupelor inamice să violeze frontiera de stat. În acest scop să se tragă din dispozitivele de artilerie în grupările adverse la capurile de pod și pe teritoriul inamic… Corpul 2 de Cavalerie prin intermediul Diviziei 9 de Cavalerie să protejeze linia de frontieră Gotești-Beșalma-Chiriet-Lunga și Romanești-Leova…” ВАРФ – Arhiva Militară a Federației Ruse – F. 5871, I. 7161сс, D. 1.)

Iată și registrul acțiunilor de luptă ale Armatei 9, care făcea parte din Frontul Sovietic de Sud, extras din același fond de arhivă. Chiar în ziua începutului războiului, în aceste ”svodki” s-a oglindit cifrat dislocarea unităților militare sovietice. Sunt indicate 33 de poziții – de la Chilia și Izmail până la Bălți și Florești. La locul de luptă al falșilor eroi-grăniceri din Stoenești (în document se specifică ”Sectorul Leova-Cahul”) au fost amplasate Diviziile 5 și 9 de Cavalerie, din cadrul Corpului 2 de Cavalerie. Vedem că, registrele Sovietice aproape coincid cu cele românești – nici unele nici altele nu pomenesc de grănicerii NKVD.

De fapt, chiar din prima zi a războiului, trupele de grăniceri sovietice au fost desființate ca atare și comasate cu aceste unități ale armatei regulate sau retrase pentru formarea ”batalioanelor de vânătoare” ale NKVD. În sinteză operativă a Frontului de Sud sovietic, din 23 iunie, la una din poziții se spune literalmente următoarele: ”Divizia 218 a Corpului 18 Motorizat. A întreprins acțiuni de apărare în zona Cahul, acoperind concentrarea și organizarea diviziilor de tancuri. Însă inamicul pe acest sector a deranjat doar ușor trupele sovietice, fără a încerca să ne rupă rândurile.” Asemenea informații se întâlnesc în toate relatările operative din acele zile.

Adică toate acțiunile de luptă oglindite în documentele atât sovietice, cât și cele românești, desființează evident poveștile ”eroilor” ocupanți cu ”lupte vitejești” și ”nimicirea fasciștilor cu sutele și miile”. Ofensiva antisovietică propriu-zisă în această zonă, deci și luptele adevărate, au început abia la 2 iulie, când grănicerii pichetelor de la Prut se aflau deja pe poziții retrase.

În cadrul ofensivei românești, după 2 iulie, generalul Gheorghe Leventi, comandantul Corpului 5, a hotărât să atace în sectorul dintre Fălciu şi Bogdăneşti (contrapus punctelor Cantemir și Țiganca), iniţial doar cu Divizia 1 de gardă, unitate de elită, comandată de generalul Nicolae Şova, ulterior introducând în luptă şi trupele din Divizia 21 infanterie şi Brigada 7 cavalerie. A înregistrat pierderi multe, însă nu în fața grănicerilor deja inexistenți pe platou, ci în fața întăriturilor regulate sovietice. Înverșunata bătălie n-a durat decât vreo câteva zile, sovieticii fiind zdrobiți și suferind pierderi decisive. Ce a mai rămas din unitățile armatei roșii s-a retras în dezordine zeci de kilometri, tocmai până în preajma Odesei.

Tremurau  ascunși  prin  stufărișuri

Așadar, tocmai la capitolul detaliilor, povestea amuzantă a grănicerilor ”eroi” de la Stoienești o ia razna. În discursurile lor osificate, trecute cu osârdie și pe pereții muzeului, adevărul este amestecat cu minciuna într-atât că afirmațiile se bat cap în cap. Un ”erou” numește o oră a bătăliei ”dimineața”, altul spune că era ”seara”. Altcineva declară că a ”nimicit peste o mie de fasciști”, altul spune că ”s-a ascuns în stufăriș”… îngrozindu-se de tancurile ce treceau pe lângă el. Și ca să pară povestea mai gogonată, unul dintre aceștia se laudă precum că a fost rănit de vreo zece ori, dar cu toate acestea a ajuns la pod și l-a aruncat în aer cu… câteva grenade…

După cum am văzut mai sus însă, în dreptul pichetului de grăniceri din Stoienești, ostașii români nici n-au avut misiunea să atace în primele zile. Iar în zonele unde au aplicat forța militară, grănicerii sovietici și-au rupt rândurile rușinos și au fugit în dezordine, fără a opune vreo rezistență serioasă. Nici podul din acea zonă n-a fost aruncat în aer vreo dată. Arhivele românești atestă că podul a suferit doar în urma unui bombardament aviatic, însă în vremea aceasta ostașii români ocupaseră deja suprafețe vaste în partea stângă a râului.

După cum am stabilit mai sus, nici registrele operative de război ale sovieticilor nu atestă vreo rezistență aparte a grănicerilor la Prut, la acea vreme, cu atât mai mult de genul celor cu ”trei eroii” îndrugate fără rușinare decenii la rând, până în prezent.

Între timp, am întâlnit și un martor ocular al începutului războiului prin acele locuri, dl Nicolae Baltag, născut în anul 1925, originar din satul Gheltosu (situat la Prut lângă Țiganca), la momentul interviului fiind locuitor al Chișinăului, în mahalaua Poșta Veche. Dumnealui ne-a povestit cu destule amănunte despre primele zile de război în iunie 1941, pe care le ține minte bine, căci avea pe atunci vreo 14-15 ani. Între altele, dânsul a afirmat: ”Când s-au tras primele focuri de dincolo de râu, grănicerii sovietici au zbughit-o din luncă și au trecut ca glontele pe lângă casele noastre, ascunzându-se undeva după sat. Abia peste câteva zile s-a văzut cum trupele armate regulate sovietice au opus rezistență românilor.” (Interviul dlui Nicolae Baltag îl vom publica integral cu alt prilej, inclusiv îl vom folosi în filmul despre acele evenimente, pe care urmează să-l turnăm.)

Miturile cu război, delirul ideologiei sovietice

Odată câștigând războiul, sovieticii au căutat să-și scrie istoria lor ”glorioasă”, în care au încăput și poveștile cu grănicerii de la Prut.

De fapt, minciunile propagandei Kremlinului au prins a fi ticluite încă din primele zile ale războiului. Memorabil în acest sens este mitul cu așa zișii ”28 de eroi din divizia lui Panfilov, care au oprit prin jertfire de sine 50 de tancuri inamice, în preajma Moscovei”. Cică în această luptă, toți au căzut cu moarte de erou, dar ”tancurile n-au trecut”. Ca să pară minciuna mai credibilă, Kremlinul a acordat titlul de ”Erou al Uniunii Sovietice” tuturor celor ”28 de luptători panfiloviști”.

Numai că în realitate, n-a existat nici o luptă a panfiloviștilor cu tancurile germane, la locul descris în spațiile propagandei sovietice. Mitul cu acești ”eroi” fusese lansat pe la începutul anului 1942. În scurt timp după aceasta însă a fost spulberat. S-a aflat că mai mulți dintre ”panfiloviștii” din lista celor decernați cu titlul de ”Erou al Uniunii Sovietice” erau încă în viață și nici măcar nu participaseră la vreo luptă cu tancuri germane. Câțiva dintre aceștia s-au predat germanilor, fără vreo rezistență. Iar unii chiar s-au grăbit să intre în slujba nemților, împotriva URSS… Evident, adevărul a fost secretizat. Cu toate acestea, propaganda sovietică a vehiculat mitul cu ”28 eroi panfiloviști” zeci de ani la rând, drept exemplu de ”jertfire de sine în lupta cu fasciștii”.

Sens mincinos asemănător poartă și povestea cu ”fapta eroică a partizanei Zoia Kosmodemianskaia” care dădea foc la casele țăranilor ruși, declarând că erau ale nemților și a fost reținută și predată nemților chiar de către țăranii ruși suferinzi în urma acțiunilor ”eroinei”. Sau cea cu ”Garda Tânără din Krasnodon” cu situații și fapte inventate ca procedee artistice de către scriitor, dar care au fost puse la baza educației ”patriotice” a multor generații de tineri în URSS. Dar și cele cu ”mișcarea de partizani-răzbunători” care erau de fapt niște grupuri ale ofițerilor de securitate sovietică, ce acționau ca bandiții de drum mare împotriva tuturor.

Ce să mai spui aici despre așa-zișii ”răzbunători din catacombele Odesei”, care de fapt erau niște ostași ai securității NKVD ascunși de trupele româno-germane! Imediat ce a fost instaurată administrația românească în oraș, gurile catacombelor au fost închise și păzite, astfel, terminând rezervele de mâbncare, ”răzbunătorii” s-au dedat la acte de canibalism față de tovarășii lor din preajmă. În schimb, mitul sovietic cu ”eroismul” acestor canibali până astăzi mai pot fi întâlnite pe scară largă, undeva organizându-li-se și un memorial de felul celui de la pichetul din Stoienești. La fel au fost mitizate și faptele ”astupătorilor de ambrazură”, dar și alte sute și mii de invenții propagandistice sovietice pentru spălarea creierilor populației. Printre acestea, se află și gogoșii cu ”trei eroi grăniceri de la Prut”…

De altfel, povești sovietice asemănătoare celei de la pichetul din Stoienești se întâlnesc și în alte părți ale ”independentei” R. Moldova. Din câte cunoaștem, pline de minciuni sunt legendele memorialelor din Șerpeni, Răscăieți și din alte părți, inclusiv acolo unde pe postamente mai stau așezate tancuri cu steluță roșie pe ele…

Distincții sovietice cu grămada

În realitate, în primele luni ale războiului, sovieticii pierdeau imense teritorii. Sute de mii până la milioane de soldați complet demoralizați cădeau în prizonieratul german sau român. Ca o ultimă picătură a speranței, lui Stalin i-a venit ideea recuperării spiritului combativ al ostașilor prin acordarea distincțiilor de luptă unora. A cerut nume de ostași din toate genurile militare care să nu fi fost căzuți prizonieri. (Kremlinul îi considera pe soldații săi căzuți prizonieri pe câmpul de luptă drept ”trădători”. Iar apropiații acestora: soțiile, copiii, părinții, frații și surorile erau închiși în lagărele gulagului.)

Lavrenti Beria, pe atunci a doua forță în partidul bolșevic după Stalin și conducător al Securității Statului în care se includeau și trupele de grăniceri, a avut grijă să ticluiască primul lista pentru distincții. In ea figurau militari practic de la toate pichetele de grăniceri spulberate și nespulberate în primele minute ale războiului. Iar după cum pichetul din Stoienești nici măcar nu fusese atacat, deoarece grănicerii l-au părăsit fără lupte, imediat ce s-au auzit primele împușcături de peste râu, câteva nume de grăniceri din cadrul lui s-au strecurat și în lista lui Beria. Astfel, Buzîțkov, Konstantinov și Mihalikov, dintr-o întâmplare ce numai la bolșevici se poate produce, au primit titlul de ”Erou al Uniunii Sovietice”… Pe cât au fost ei de eroi, am expus mai sus.

Dar iată că basmele aberante cu ”nemți” și cu ”eroi sovietici” s-au transcris din pagină în pagină prin mediile de informare rusești zeci de ani la rând și pot fi citite până și pe unele surse de internet oficiale din raioanele Cantemir și Cahul. Pe saitul Serviciului de Grăniceri al R. Moldova, importantă instituție națională, fanteziile staliniste lipsesc. Însă fizionomiile ”celor trei eroi” străini Buzîțkov, Konstantinov și Mihalikov sunt prezente în compartimentul ”Muzeul Gloriei grănicerilor moldoveni”…

Așadar, după toată istoria descrisă, putem să ne punem fireasca întrebare: de ce, după 20 de ani de independență, ideologia mincinoasă a statului de la care ne-am despărțit cu sacrificiul câtorva generații mai domină discursul unor muzee amplasate pe spațiul instituțiilor publice, ca să aflăm și din contul cui este susținută asemenea ideologie? Nu cumva Guvernul Republicii Moldova se mai află în slujbă sovietică?

 ***

Capitolul  II.  REPERCUSIUNILE   PUBLICĂRII  ARTICOLULUI

Articolul a apărut ca un pocnet exploziv în monotonia provincială basarabeană și a pus pe treabă mai multe cercuri sociale și ale politicului din Chișinău. Pentru aceasta însă a trebuit să mai lucrăm ceva, împreună cu prietenii. Redacția ziarului, deputați în parlament, savanți, oameni de cultură, activiști civici, foști deportați etc. și-au pus umărul pentru a aduce mesajul în profunzimea publicului și în primul rând, în autoritățile statului menite să facă ordinea necesară în problemele abordate.

Era anul demolării sârmei ghimpate sovietice de la Prut, la dispoziția primului ministru de atunci al R. Moldova, Vladimir Filat. Guvernul R. Moldova, de la care ”s-a aprins” și Parlamentul, au ținut mai mult timp articolul pe agendele lor de lucru. N-a slăbit din atenția sa problemele abordate în articol nici autoritățile locale, precum nici presa prezentă la toate etapele soluționărilor.

Indiscutabil, cazul de la Stoienești trebuia făcut ca să devină subiect de discuție în cercurile guvernante. Acest lucru îl sugerează de fapt însuși titlul articolului, în care este vizată cea mai competentă autoritate a puterii executive din Republica Moldova, Guvernul. Din aceste considerente, am căutat să inițiem acțiune după acțiune, să polarizăm opinia publică, să tragem clopotele pentru nedreptățile ce i se aduc (din străinătăți) acestui pătimit spațiu dintre Prut și Nistru.

După un șir de discuții aprinse și ca să se pună punct (și) la problema pichetului din Stoienești, Parlamentul a încheiat anul respectiv cu adoptarea legii de desființare a trupelor de grăniceri formate din ostași în termen obligatoriu și înlocuirea lor cu poliția de frontieră, în care să lucreze militari sub contacte de muncă.

Dar să le luăm pe rând. Tot ce a urmat după publicarea articolului expunem în continuare în cadrul unor rubrici improvizate, din care unele fragmente le publicăm detașat, în formă de anexe.

 

Adresarea redacției Jurnal de Chișinău către primul ministru al Guvernului

Așadar, găsim de cuviință să aflăm de la șeful guvernului de ce la douăzeci de ani de independență a țării, cel puțin pichetele de grăniceri se mai află în prizonieratul ideologic al fostei metropole (URSS) deja inexistente. Redactorul șef al ziarului ”Jurnal de Chișinău”, Rodica Mahu, semnează o scrisoare oficială către primul ministru, la textul căreia a lucrat și subsemnatul, cerând explicații privind situația pichetului din Stoienești împânzit de ideologie străină.

(Vezi anexa nr. 1 la prezenta.)

 

Interpelarea deputatului Valeriu Saharneanu către Guvernul R. Moldova

In același timp, a întreprins câteva acțiuni și fracțiunea Partidului Liberal din Parlamentul Republicii Moldova. Bunul nostru prieten, deputatul Valeriu Saharneanu, președinte al Uniunii Jurnaliștilor din R. Moldova, a lansat o interpelare pe adresa guvernului, în care, cu referire la articolul ”Apa trece, Guvernul tace”, denunță situația pichetului de la Stoienești, abordând și alte subiecte din sfera ideologiei de import în R. Moldova. Interpelarea, la care a lucrat și subsemnatul, poate fi accesată în anexa nr. 2 la prezenta. (Vezi anexa nr. 2.)

Acțiuni de răspuns ale Guvernului R. Moldova

Guvernul a reacționat cu anumită seriozitate la interpelarea deputatului și adresarea redactorului șef al ziarului. A fost formată o comisie care a examinat situația pichetului din Stoienești, pornind de la cele scrise în articol. S-a recunoscut caracterul impropriu al denumirii pichetului, precum și aspectul ideologic străin în procesul de formare a ostașilor-grăniceri.

Mai mult, în timp ce pereții pichetului găzduiau cu încredere placa cu denumirea ”…al celor trei eroi”, Serviciul de Grăniceri a depistat că, de fapt, pichetul din Stoienești NU se numește chiar așa cum scrie ziarul. Cică, de șase ani, el NU mai are titulatura de ”trei eroi”. Doar că eliminarea denumirii cu bucluc s-a produs într-un cerc îngust, după un calambur birocratic și secret, și anume:

Prin Hotărîrea Guvernului nr. 546, din 7 iunie 2005, ”Departamentul Trupelor de Grăniceri al R. Moldova” a fost transformat în ”Serviciul de Grăniceri al R. Moldova”. Idem, Igor Kolenov este transferat și el de la un pupitru de conducere la altul (rămânând de fapt șef al aceleiași instituții, doar cu denumire schimbată).

Deja în funcție de director general al Serviciului de Grăniceri, la 30 iulie același an 2005, acesta emite un ordin, în care pichetul din Stoienești nu mai apare cu denumirea ”…al celor trei eroi”. Numai că acest ordin n-a fost adus la cunoștința publicului, adică n-a văzut paginile Monitorului Oficial al R. Moldova, respectiv n-a implicat nici o schimbare în incinta pichetului, plăcile comemorative, muzeul, memorialul local din această instituție rămânând să domine conștiința tinerilor grăniceri.

În cadrul reacțiilor legate de articolul ”Apa trece, Guvernul tace”, următorul șef al Serviciului de Grăniceri al R. Moldova, Roman Revenco, decide să informeze oficial societatea. Așadar, la 2 decembrie 2011, în Monitorul Oficial al R. Moldova, apare Ordinul nr. 267 al acestei instituții, emis la 25 noiembrie același an, care confirmă anularea denumirii ”cu eroi” a pichetului din Stoienești. (Amănuntele acestei modificări instituționale sunt expuse pe una din paginile următoare, la paragraful ”Stenograma ședinței în plen a Parlamentului Republicii Moldova, din 15 decembrie 2011”. Atenție la comunicarea pregătită din timp a directorului general Roman Revenco în fața deputaților Parlamentului și modul discuțiilor ce au urmat!)

Vestea că denumirea pichetului a fost schimbată i-a supărat rău pe ostașii coloanei a cincea rusești din Republica Moldova, în majoritatea lor nostalgicii vremurilor sovietice, reprezentați în parlament prin membri ai fracțiunii comuniștilor. Acești apărători ai intereselor străinătății în detrimentul valorilor naționale, au speculat intens situația, declanșând proteste agresive în zilele imediat următoare. Câteva grupuri de partizani ai imperiului, sub bagheta comuniștilor, au protestat în fața reședinței administrației Serviciului de Grăniceri, pe strada Petricani din Chișinău.

(Amintim că, la acel moment, Partidul comuniștilor din R. Moldova condus de Vladimir Voronin avea cea mai numeroasă fracțiune în parlament, 42 de deputați, inclusiv Igor Dodon și Zinaida Greceanîi. Cu toate acestea ei formau minoritatea parlamentară.)

Discuții aprinse (și violente!) în parlament

Comuniștii au căutat să anuleze ordinul de schimbare a denumirii pichetului, mai întâi prin presiuni de stradă, organizând câteva manifestații numeroase în fața sediului comandamentului Serviciului de Grăniceri, pe strada Petricani din Chișinău. În fața mulțimii protestatare se postau mereu deputații comuniști din parlament, Petrenco, Petkov, Ceban și alți ”băieți de baricade” de pe vremea ceia, inclusiv ”fete curajoase” gen deputata Ina (Irina) Șupac etc. Protestele au ținut câteva zile la rând, cu mulțimi ce depășeau suta de oameni.

Evident, fracțiunea comuniștilor a pus în aplicare și factorii judiciari pentru a-și obține scopul. Cineva dintre deputați s-a adresat procuraturii, cerând tragerea la răspundere a ”vinovaților”, alții au interpelat guvernul și au pornit o campanie publică furibundă în mediile lor de informare.

În fine, comuniștii au crezut că vor pune punct problemei (lor) de schimbare a denumirii pichetului ”celor trei eroi” prin abordarea ei în Parlament. Mai întâi în comisiile parlamentare de specialitate, apoi în ședința plenară a legislativului, din 15 decembrie 2011, i-au invitat pentru explicații pe șeful Serviciului de Grăniceri al R. Moldova, pe ministrul Culturii și ministrul Apărării. Întâiul a urcat la tribuna Parlamentului Roman Revenco, șeful Serviciului de Grăniceri, apoi Gheorghe Postică, viceministru al Culturii, iar de la Ministerul Apărării nu s-a prezentat nimeni.

În anexa respectivă, publicăm stenograma discuției în plenul Parlamentului din acea zi, care s-a dovedit a fi destul de aprigă. Avem în față un document ce arată ca în palmă cine de fapt luptă împotriva tradițiilor și intereselor poporului moldovenesc-românesc care a dat denumire statului Republica Moldova, pe care aceștia pretind că îl apără. Pledoaria lor are o singură direcție – la Moscova, înapoi spre URSS, sau înainte cu minciunile sovietice…

Într-o limbă română stâlcită, semn al lipsei unui elementar nivel de cultură națională, dar mai ales în limba rusă omniprezentă și dominantă în sferele publice ale statului ”independent”, deputații comuniști se stropșesc la șeful grănicerilor, apoi la viceministrul Culturii. S-au grăbit să atace Șupac, Todua, Reșetnicov, Gorilă, Mironic și alți apologeți sovietici. Numai că, în hazardul lor agresiv și stupid, comuniștii s-au dat de gol ca niște corpuri străine, dușmane poporului în sânul căruia trăiesc. Fluturându-și sabia (politică) pe deasupra capului celor de la tribună, ei ținteau de fapt în tradițiile și istoria neamului românesc situat de secole pe aceste pământuri.

Apelau la morală, în timp ce susțineau violența militarilor sovietici împotriva cetățenilor noștri în bătăliile războiului, etichetau, porecleau, amenințau cu judecata și mai ales cu Moscova lor etc. Le părea că ei se mai află în țara demult apusă, incitându-se pană la masochismul politic pentru colțișorul lor drag cu ”trei eroi” venetici. Argumentele lor de fapt, identice cu textele scornite din muzeul-memorial de la pichet, trăda captivitatea instituțiilor de stat din R. Moldova în fața ideologiei comunisto-sovietice.

Dar… paradox basarabean până la capăt!

Discuțiile din parlament au stabilit că memorialul și muzeul dintre pereții pichetului Stoienești au fost edificate în afara cadrului legal al R. Moldova, fără vreo hotărîre specială de guvern, așa cum prevede legislația. Ele NU fac parte din Registrul Monumentelor din R. Moldova și deci NU cad sub incidența ocrotirii de stat.

În cadrul bravadei lor de ”învingători” însă, deputații străinătății dezolante anunță că, despre toată istoria cu anularea denumirii pichetului, ei au informat deja Moscova și organele CSI” (Comunitatea Statelor Independente). Tot ei cer ca denumirile sovietice ale instituțiilor din R. Moldova să rămână neschimbate și tot așa…

Dar iată și avântul deschis al trădării!

Deputatul Gorilă (ce nume, Doamne!) s-a lăudat că anume el a organizat muzeul și memorialul din cadrul pichetului și anume el a afișat pe perete placa cu denumirea ”celor trei eroi”. (Probabil că pe atunci era vreun șefuleț prin părțile Stoieneștilor și posibil că tocmai pentru spiritul său trădător comuniștii l-au înscris în lista lor pentru parlament…)

În momentul suprem de pierdere a simțului național, dar și moral(!), acesta declară cu anumită înverșunare, într-o limbă română schimonosită, caracteristică multor trădători de neam. Cică ”Noi o să ne străduim cât mai repede, și aceasta o să fie săptămâna viitoare (era deja sfârșit de săptămână – n.n.), ca informaţia aceasta să ajungă până la conducerea Rusiei.” (Sic!)

Mai departe, insul continuă tot atât de nerușinat: ”La ambasadă a ajuns. Şi dacă o să fie probleme cu cetăţenii Moldovei în Rusia, o să fie probleme cu gazul (natural), cu costul gazului, să ştiţi că este şi vina dumneavoastră. O să ardă Moldova din cauza dumneavoastră..!” (Sic!)

Ce să mai spui! Țara unor asemenea cozi de topor este în altă parte decât între Prut și Nistru! Tradițiile și valorile lor nu țin de istoria moldovenilor din Basarabia! Ei au o singură mamă, Kremlinul. Ei se roagă celor ce-i alimentează cu ură și dispreț față de tot ce-i românesc! Aceste gânduri se pot rezuma din intervențiile comuniștilor la microfonul Parlamentului Republicii Moldova în acea zi..!

După Roman Revenco, la tribuna Parlamentului urma să răspundă la întrebările comuniștilor ministrul Culturii, însă acesta nu s-a prezentat și în locul lui a dat lămuriri vice-ministrul Culturii, Gheorghe Postică. În raport cu el, comuniștii și-au continuat dezmățul în aceiași cheie impertinentă și agresivă.

La sfârșitul ședinței plenare din acea zi, autorul interpelării către guvern, deputatul Valeriu Saharneanu a făcut o declarație politică la tema monumentelor fosile din era sovietică, pe care o publicăm de asemenea în una din paginile următoare.

Așadar, urmăriți o parte din stenograma ședinței plenare a Parlamentului R. Moldova, din 15 decembrie 2011, cea care vizează problema abordată în articolul ”Apa trece, Guvernul tace”. În document, păstrez stilul originalului, efectuând doar unele schimbări structurale.

(Vezi anexa nr. 3, ”Stenograma Ședinței Parlamentului R. Moldova din 15 decembrie 2011”, inclusiv declarația deputatului Valeriu Saharneanu.)

Pesonalități marcante din R. Moldova ripostează în fața acțiunilor revanșarde ale nostalgicilor sovietici și lansează Declarația-Memorandum ”Avem eroii noștri!”

Discuția în Parlamentul R. Moldova pe marginea situației de la pichetul de grăniceri din Stoienești și colateral privind alte însemne statuare instalate în spațiul pruto-nistrean a durat mai bine de 35 de minute. După toată pledoaria lor pentru monumentele străinătății, deputații comuniști au prins să abordeze tema Pietrei Comemorative din Piața Marii Adunări Naționale consacrată deportaților și altor victime ale regimului sovietic din Basarabia, cerând demolarea acesteia.

În felul acesta, urmașii lui Lenin și Stalin s-au dat de gol încă o dată. Au demonstrat că partidul comuniștilor din R. Moldova activează deschis ca o coloană a cincea a ocupanților pe pământul nostru.

În fine, discuțiile parlamentare la subiectul monumentelor, muzeelor și memorialelor sovietice situate între pereții unităților de grăniceri nu s-au încheiat în ziua de pomină, 15 decembrie. Două săptămâni mai târziu, la 28 decembrie același an, Parlamentul a votat legea reorganizării trupelor de grăniceri în R. Moldova și instituirea Poliției de Frontieră, care intră în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. În lege se stipulează că Poliţia de Frontieră este succesorul misiunii, funcţiilor, atribuţiilor, drepturilor şi obligaţiilor Serviciului Grăniceri. Se reorganizează și pichetele de grăniceri, în special cele cu balamuc. Pichetul din Stoienești a fost rebotezat în ”Sectorul Poliției de Frontieră Stoianovca”.

Ce să mai spui? …O (r)evoluție întreagă, în doar câteva săptămâni..!

Oricum, de la dezbaterile din 15 decembrie și până la adoptarea legii cu privire la Poliția de Frontieră, tema memorialului sovietic de la pichetul de grăniceri din Stoienești n-a ieșit de pe agenda publică a R. Moldova.

Și cum se întâmplă de obicei, zelul agresiv al comuniștilor a avut efectul invers, trezind revolte în cercurile publicului național și mobilizând intelectualii și oamenii simpli la acțiuni de răspuns. Cu atât mai mult că, între timp, fundalul discuțiilor și atitudinilor au fost adumbrite de un act provocator al plutoanelor antinaționale, și anume:

În una din acele zile (sau poate nopți?) de decembrie 2011, cineva a vandalizat Piatra Comemorativă consacrată victimelor regimului totalitar comunist, situată în Piața Marii Adunări Naționale. Textul de pe frontispiciul monumentului a fost astupat cu vopsea neagră, iar piatra a fost profanată. Tot in acele zile a fost profanat și monumentul foștilor deportați și supuși represiunilor sovietice din satul Cojușna, Strășeni.

Astfel, la sfârșitul lunii decembrie, mai multe personalități marcante și activiști civici din R. Moldova au lansat Declarația-memorandum ”Avem eroii noștri!” Printre semnatari s-au aflat academicieni și diverși savanți, reprezentanți de vază ai scriitorilor, jurnaliștilor, istoricilor, lingviștilor, foștilor deportați și deținuți politici, oamenilor de artă etc. Născând ideea unui atare memorandum, și lucrând asupra textului împreună cu deputatul Valeriu Saharneanu, celebrii academicieni istorici Andrei Eșanu și Alexandru Moșanu, scriitorii-academicieni Nicolae Dabija și Valeriu Matei, cunoscuții istorici-profesori universitari Gheorghe Negru, Anatol Petrencu și Ion Negrei, dar și împreună cu Valentina Sturza, Președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din R. Moldova etc. – am găsit un colțișor și pentru semnătura mea. Semnătura lui Valeriu Saharneanu și altor deputați care susțineau Memorandumul nu s-a pus în discuție, deoarece dânșii a lucrat și continuau să lucreze în problema de interes, alături de societatea civilă, de la pupitrul Parlamentului.

Memorandumul reliefează situația privind monumentele sovietice în spațiul dintre Prut și Nistru bazate pe minciuna şi înălţate cândva doar pentru a-i slăvi pe invadatori. Acest lucru face ca după 20 de ani de independenţă a R. Moldova ocupanţii să se mai simtă pe pământul nostru ca la ei acasă. Centrul memorial din Cojuşna, Pichetul de grăniceri din Stoianovca, obiecte arhitecturale şi muzeistice din alte localităţi au devenit prilej pentru atacul lor împotriva valorilor neamului nostru. În special, comuniștii din parlament și partizanii lor şi-au îndreptat acţiunile împotriva deciziei guvernamentale de schimbare a denumirii Pichetului de grăniceri din Stoianovca, întitulat adineaori pe nedrept ”al celor trei eroi”.

Hazardaţi în declaraţii, aceşti inşi antinaţionali au divulgat că plăcile comemorative, muzeul şi monumentele din interiorul pichetului consacrate străinilor este opera lor, ajutați la direct de un subiect al străinătății, Ambasada Rusiei în R. Moldova. Memorandumul zădărnicește amenințarea comuniștilor din parlament, precum că (ei, comuniștii) vor avea grijă ”adresându-se Moscovei” ca Republica Moldova să suporte probleme la stabilirea preţului şi livrarea gazelor naturale din Rusia.

În cele opt puncte expuse, semnatarii memorandumului accentuează câteva teze în care se combat versiunile mincinoase ale propagandei sovietice privind atacul URSS din 28 iunie 1940 împotriva României, prin care Basarabia a fost ruptă din trupul Patriei.

De asemenea, Memorandumul ”Avem eroii noștri!” susține că războiul dintre România și URSS, după iunie 1941, a fost altul decât cel dintre Germania nazistă și URSS. Spre deosebire de Germania, care a încălcat tratatul reciproc sovieto-german de neagresiune și a invadat Uniunea Sovietică la 22 iunie 1941, România doar a continuat beligeranța impusă de URSS un an mai devreme şi a recurs la eliberarea pământului strămoşesc de sub ocupaţia bolşevică.

Pe cursul inferior al râului Prut nu au fost ”năvălitori fascişti” după cum au insinuat sovieticii, ci doar soldați români, bravi urmaşi ai lui Ştefan Cel Mare, printre care mulți basarabeni, porniți să-şi elibereze pământul strămoșesc. La Prut, ostașii noştri au fost întâmpinaţi cu gură de foc de nişte străini, care în virtutea câştigării ulterioare a războiului s-au afişat drept ”eroi” pe sine înşişi şi s-au autointitulat fariseic ”apărători ai Moldovei”. Ei însă nu au nimic comun cu valorile şi istoria poporului nostru. Conform logicii normale şi uzanţelor internaţionale, soldatul străin sosit cu arma în mâini pe nepoftite este ocupant şi nu poate fi erou pentru populaţia cotropită.

Semnatarii solicită Guvernului să identifice sursele financiare pentru înălţarea în Piaţa Marii Adunări Naţionale a Monumentului Eroilor şi Martirilor Neamului, care să reprezinte memoria luptătorilor antisovietici, a celor care au apărat independenţa Republicii Moldova, precum şi a Victimelor regimului totalitar comunist. Memorandumul cere Parlamentului să adopte legea interdicţiei simbolurilor comuniste şi celor totalitare pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea se solicită interzicerea promovării falselor valori ale statului sovietic inexistent, de la care spațiul românesc dintre Prut și Nistru s-a desprins cu sacrificiul mai multor generaţii de luptători, precum și excluderea din discursurile publice şi mass media a poveştilor sovietice cu ”eroi sovietici” şi ”fasciști”, dar şi alte mituri inventate prin birourile propagandistice bolşevice, care mai spală creierii cetăţenilor Republicii Moldova.

(Textul Memorandumului ”Avem eroii noștri!” poate fi accesat în anexa nr. 4.)

Conferința de presă pentru lansarea Memorandumului

Memorandumul ”Avem eroii noștri” a fost semnat cu data de 26 decembrie 2011 și lansat o zi mai târziu în multe medii de informare, cele receptive publicându-l în scurt timp, fiind transmis și la posturile de radio și televiziune.

Oricum, semnatarii au decis să organizeze o conferință de presă, în care să se expună mai pe larg pe marginea problemelor abordate în document. Evenimentul s-a desfășurat în sala de conferințe a Agenției de presă APN. În fața jurnaliștilor au evoluat Gheorghe Negru, doctor in istorie, profesor, Preşedintele Asociaţiei Istoricilor din R.Moldova; Valentina Sturza, deţinut politic în URSS, deportată de regimul sovietic în 1941 şi 1949, Preşedintele Asociaţiei Deportaţilor şi Deţinuţilor Politici; Petru Ciobanu, Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război ai Armatei Române; Anatol Caraman, Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război 1992 Tiras-Tighina; dar și subsemnatul, în calitate de copreşedinte al Asociaţiei ”Memoria Victimelor Regimului Totalitar Comunist”.

Protagoniștii conferinței de presă au relevat specificul basarabean plin de monumente ale regimului ocupant, în detrimentul celor naționale. Situația pare penibilă cu atât mai mult că, însemnele sovietice dintre Prut și Nistru sunt clădite pe minciună și sfidare a bunului simț al băștinașilor. Avem monumente care poartă numele unor eroi ai URSS care nici nu s-au născut pe pământul nostru și nici nu au trăit aici. Aceștia doar au venit cu arma în mâini, și-au bătut joc de populația pașnică, au omorât, au maltratat oameni de ai noștri, iar pe cei mai mulți i-au deportat în Siberia, inclusiv femei, copii, bătrâni. Dar tocmai acestora le sunt consacrate monumente păzite cu zel de trădătorii de neam.

Din data proclamării independenţei Republicii Moldova au trecut 20 de ani, însă unii dintre cetăţenii Republicii Moldova așa și n-au conștientizat ce crime odioase s-au săvârșit împotriva concetățenilor noștri. Ei condamnă crimele naziste, pe bună dreptate, dar pentru crimele comuniste ei caută mereu explicații care se dovedesc a fi hilare. Există rătăciți chiar și printre intelectuali. Unii savanţi şi cercetători stăruie mereu în justificarea ororilor efectuate de regimul comunist al URSS. Suntem un stat independent şi trebuie să ne bazăm pe propriile valori, dar din păcate în continuare trăim încă pe vechile mituri imperiale.

Participanții au explicat că toate frământările pe marginea însemnelor istorice din R. Moldova trebuie să fie puse sub o concepție unică, națională, în folosul populației băștinașe dintre Prut și Nistru, și nu a forțelor invadatoare în acest ținut.

Conferința de presă a fost transmisă în direct pe canale TV de internet și oglindită pe larg în diversele medii de informare.

O altă bătaie de cap a comuniștilor:  adresa mea de E-mail

Memorandumul care punea accentele necesare pe date importante ale istoriei și prezentului românesc din Basarabia a dat peste cap dogmele amestecate cu minciună ale forțelor antinaționale. A lovit simțitor în speculațiile comunisto-sovietice cu război ”sfânt” și monumente ale ”eroilor”, plasate de zeci de ani în spațiul public dintre Prut și Nistru. Respectiv, a devenit o gură de aer pentru activiștii locali și cadrele didactice din teritoriu, care luptau și ei în măsura posibilităților cu presiunea struțo-cămilelor comuniste cuibărite prin diverse autorități publice. Prin raioane a pornit o campanie de colectare a semnăturilor în susținerea memorandumului și de inițiativă privind demolarea sau cel puțin ignorarea monumentelor sovietice ideologizate și celor cu caracter ocupant.

Deputații comuniști din Parlament, deloc satisfăcuți că nu le mergeau lucrurile cum își doreau, deoarece, pe lângă toate, nici o instituție de stat n-a dat semne că va re-denumi pichetul cu calificativul ”trei eroi” și să ia la îngrijire memorialul sovietic din interiorul lui, au prins un (alt) moment propice pentru atac de la tribuna legislativului. Se întâmpla aceasta tocmai după conferința de presă și lansarea Memorandumului ”Avem eroii noștri!”.

Vorba e că, Memorandumul cu numele semnatarilor a fost lansat în presă de la adresa de E-mail a subsemnatului, culturabass@gmail.com. O adresă electronică privată pe care o făcusem de fapt la începutul anului precedent, când lucram la ministerul Culturii, în calitate de ofițer de presă. De cum mă angajasem în această funcție, am stabilit că, la acel moment, instituția nu dispunea de vre-un anumit sistem de relații cu mas media și nu avea nici adresă electronică, de la care s-ar expedia vreun text barem. De aici și ideea – până se mai așează lucrurile de organizare instituțională, să deschid repede o adresă de email prin mecanismul gmail.com, pe care s-o folosesc pentru difuzarea comunicatelor. Se cerea să conțină în ea cuvântul ”cultura”, noțiunea generală a domeniului de activitate, la care am mai adăugat particula ”-bass” care să sugereze mereu de Basarabia... Evident, am lucrat cu ea în interesul ministerului nu numai o zi sau doua. Pot să declar fără preget, că această adresă, culturabass@gmail.com, mă slujește și astăzi.

Memorandumul ”Avem eroii noștri!”, odată lansat de la adresa cu pricina în presa din R. Moldova, dar și în mas media străine prin reprezentanțele acreditate la Chișinău, a aterizat și în sursele de informare ale comuniștilor, pe care le aveam în baza de date. Adică au stat și ei cu foaia în mână să-l citească. Iată de ce, în ședința plenară a Parlamentului din 27 decembrie, același an, comuniștii revin la ale lor și găsesc prilej de un nou atac.

Deputații comuniști Grigore Petrenco[1] și Ina Șupac, au abordat problema adresei electronice culturabass@gmail.com de la microfonul parlamentului. Cică mai multe personalități din R. Moldova au semnat ”un memorandum fascist” și încearcă să falsifice istoria(sic!) și să reabiliteze nazismul în Republica Moldova(sic!). Aceștia au mai declarat că semnatarii Memorandumului trebuiesc trași la răspundere penală  pentru ”încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi acțiuni de învrăjbire sau dezbinare naţională, rasială sau religioasă”. Ei s-au revoltat afirmând că Ministerul Culturii, înaltă autoritate a statului, le-a pus la dispoziție (autorilor Memorandumului) adresa sa electronică pentru difuzare. Au cerut să vină ministrul Boris Focșa în Parlament pentru explicații.

De notat că în procesul dezmățului comunist din acea zi în ședința Parlamentului, pe lângă președintele Marian Lupu care încerca să-i tot pună la respect pe deputații lui Voronin, doar oamenii din fracțiunea Partidului Liberal au căutat să reacționeze. Deputatul Ion Hadârcă a venit cu o replică la afirmațiile calomnioase ale lui Petrenco și Șupac și a ținut să amintească un lucru, adresându-se către președintele Parlamentului, Marian Lupu: ”Sunt obligat să precizez aici că, printre semnatarii Memorandumului, care solicită protejarea monumentelor ce ţin de memoria neamului nostru, se află venerabilul domn Alexandru Moşanu, academician şi primul preşedinte al Parlamentului care a votat independenţa, de care cu atât tupeu se foloseşte aşa numita domnişoară Şupac. Să-i fie ruşine la obraz.”

Între timp, serviciile de rigoare ale Parlamentului se puseră pe lucru pentru elucidarea situației cu ”adresa ministerului” și luarea deciziei necesare. Am fost sunat de către Sergiu Vladâcă, șeful serviciului de presă al legislativului, care m-a rugat să-i explic situația. După ce a primit toate asigurările că adresa culturabass@gmail.com este privată și momentan nu are nici o legătură cu vreo instituție de stat, inclusiv Ministerul Culturii, a raportat informația conducerii Parlamentului. Astfel, în ședința de după prânz din aceiași zi, 27 decembrie 2011, președintele Parlamentului, Marian Lupu, a anunțat că în procesul de lansare a Memorandumului ”Avem eroii noștri!” Ministerul Culturii al R. Moldova nu are nici o atribuție. Comuniștii n-au mai sărit din loc pentru alte intervenții microfonice, deoarece nici nu puteau dovedi contrariul…

***

CAPITOLUL III.   ANEXE  LA  ARTICOL

Anexa nr. 1.

Adresarea redactorului-șef al Ziarului ”Jurnal de Chișinău”, Rodica Mahu, către prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat.

”Pe data de 4 octombrie în ”Jurnal de Chișinău” a fost publicat articolul ”Apa trece, Guvernul tace”, care vizează modul de organizare și întreținere a compartimentelor memorative în cadrul subunităților trupelor de grăniceri. În special este vizat memorialul și muzeul cu dioramă de la pichetul din Stoianovca, ce poartă numele unor ”eroi” inexistenți în galeria personalităților istorice din țara noastră, aceștia fiind cetățeni ai altor țări, în special ai URSS, de la care R. Moldova și-a obținut independența prin efort susținut.

Pentru organizarea și întreținerea muzeelor cu străini, situate în cadrul spațiilor bugetare și care glorifică reprezentanții altui stat decât Republica Moldova, s-au cheltuit și continuă să se cheltuiască bani publici. Mai mult, tinerii înrolați în trupele de grăniceri sunt spălați pe creier în spiritul poveștilor mincinoase despre acești ”eroi” care, după cum se demonstrează în articol, în cel de al doilea război mondial au vărsat foc împotriva locuitorilor ulterioarei R. Moldova.

Adică, procesul educațional în trupele de grăniceri ale Republicii Moldova este dominat de ideologia statului inexistent URSS, tocmai de la care am obținut independența prin sacrificiul mai multor generații de luptători. Și asta în timp ce grănicerii din pichete nu dispun de surse de informare alternative, neprimind ziare si neavând măcar un singur computer conectat la internet.

Cu calificativele ”antinațional”, ”trădător” și ”operă a prostiei de neam” articolul reproduce Ordinul nr. 333 din 5 august 2004 semnat de către Igor Kolenov, Șeful Trupelor de Grăniceri ale R. Moldova, prin care Pichetului din Stoianovca (Cantemir) i se atribuie nume străine, de ocupanți.

În articolul nominalizat se accentuează și faptul că pichetele de grăniceri ale Republicii Moldova sunt amplasate doar la granița cu Uniunea Europeană, tocmai acolo unde recent a fost demolat gardul de sârmă ghimpată.

Vă propunem, D-le Prim-ministru, să luați măsurile necesare pentru schimbarea radicală a situației descrise, în spiritul debarasării totale de ideologia sovietică mincinoasă și violentă, precum și de cea a glorificării unor ”eroi” străini în detrimentul adevăraților luptători pentru libertatea și gloria pământului nostru.

În același timp, solicităm să ne puneți la dispoziție următoarea informație de domeniu:

  • Câte pichete de grăniceri sunt în Republica Moldova și să indicați locul lor de amplasare;
  • Câte dintre aceste pichete poartă nume ale unor personaje străine și câte dintre ele poartă nume ale personalităților istorice din țara noastră;
  • Care este volumul cheltuielilor financiare publice în ultimii doi ani pentru organizarea și întreținerea memorialelor și muzeelor din pichetele de grăniceri;
  • Să ni se pună la dispoziție programele de educație a ostașilor din cadrul pichetelor de grăniceri din Stoianovca și Cahul;
  • Să ni se pună la dispoziție cheltuielile financiare și listele publicațiilor abonate de către fiecare pichet de grăniceri pentru anul curent;
  • Câte pichete de grăniceri dispun de ieșire la internet și cate calculatoare sunt conectate la internet în fiecare pichet.

În speranța unei colaborări de durată, Rodica MAHU, Redactor-șef.”

 

Anexa nr. 2.

Interpelarea deputatului fracțiunii Partidului Liberal din Parlamentul Republicii Moldova, Valeriu Saharneanu, către Guvernul Republicii Moldova.

”Pornind de la articolul ”Apa trece, Guvernul tace” publicat la 4 octombrie în ziarul ”Jurnal de Chișinău”, precum și de la faptul că,

după 20 de ani de independență, Republica Moldova continuă să se afle sub dominația ideologică a altui stat, URSS, acum inexistent, de la care tocmai am obținut cu atâta efort și sacrificiu libertatea de astăzi, accentuez următoarele.

Mai multe instituții de stat cu procese și programe de educație a publicului mai păstrează diverse muzee, monumente, memoriale etc. consacrate unor falși eroi, care nici măcar nu au nimic comun cu destinul poporului nostru.

Mai mult, chiar dacă acești așa ziși ”eroi” au și călcat pe pământul nostru, ei și-au făcut prezența doar cu arma în mâini, îndreptată împotriva cetățenilor pașnici, pe mulți forțându-i abuziv să-și părăsească locuințele și gospodăriile, deportându-i prin tărâmuri nordice sau maltratându-i, executându-i prin subsoluri sau lagăre siberiene.

În acest sens, ca un exemplu de sfidare a politicii proeuropene a Guvernului, se impune monumentul criminalului Lenin, care se înalță în fața clădirii Executivului formațiunii autonome Gagauz Yeri din Comrat, dar ți în alte câteva localități ale R.Moldova.

În aceiași ordine de idei, vă informez că, pichetele de grăniceri ale Republicii Moldova (apropo, toate fiind dislocate doar la granița cu Uniunea Europeană, de unde recent a fost scoasă sârma ghimpată sovietică), sunt pline de monumente, muzee și memoriale construite și amenajate în spiritul propagandei sovietice, cu un conținut mincinos și manipulator, îndreptat împotriva istoriei adevărate a poporului și neamului nostru.

Dintre acestea, se evidențiază Pichetele din Stoianovca (Stoienești) și Cahul, care prin înalte decizii de stat, le-au fost atribuite denumiri ce nu au nimic comun cu țara în care au fost instituite.

Prin Ordinul nr. 333 emis la 5 august 2004 de către Igor Kolenov, Comandantul Trupelor de Grăniceri ale R.Moldova, Pichetului din Stoiianovca (Cantemir) i se atribuie nume străine, ale unor ocupanți, Konstantinov, Mihalikov, Buzîțkov. Există și un ordin asemănător, care dă denumirea ”Erou C. Vetcinkin” pichetului de grăniceri din Cahul.

Poveștile cu acești ”eroi” inventați prin birourile propagandistice ale partidului leninist-stalinist sunt puse acum la baza ”educației patriotice” în cadrul trupelor de grăniceri. Bărbații patriei, tineri înrolați în trupele de grăniceri, nu primesc arma în mâini până nu însușesc basmele respective ca ”exemplu de patriotism” și până nu depun jurământ de credință acestor străini.

În realitate, toți acești așa ziși ”eroi” sunt ocupanți de factură clasică, sosiți pe aripile tancurilor sovietice la 28 iunie 1940, ca să pună în aplicare pactul banditesc Hitler-Stalin și atacând mișelește România din care noi făceam atunci parte. Tocmai de atunci a pornit calvarul poporului basarabean, realizat brutal de acești venetici, care un an mai târziu, în iunie-iulie 1941, au vărsat foc de armă și au nimicit sute de basarabeni la Prut. Mii de români dintre Prut și Nistru, demni urmași ai lui Ștefan Cel Mare, au pornit atunci în cadrul Armatei Române să-și elibereze pământul și casele de ciuma bolșevică.

Astfel, ordinul în cauză emis pe timpul guvernării comuniste nu poate fi calificat altfel decât un act de înaltă trădare a idealurilor Independenței Republicii Moldova, obținute în 1991 cu spiritul de sacrificiu al mai multor generații de luptători și martiri.

În virtutea celor descrise mai sus, SOLICIT URMĂTOARELE:

  • Informația privind numărul monumentelor lui Lenin și altor personaje comunist-comsomoliste de tip sovietic și locul amplasării lor în R. Moldova;
  • Informația privind existența compartimentelor și obiectelor de ideologie sovietică-comunistă în cadrul muzeelor și ”odăițelor roșii” amplasate în instituții publice (școli, case de cultură, alte localuri);
  • Informația privind numărul și locul amplasării monumentelor, muzeelor și memorialelor consacrate personajelor și manifestărilor ideologice ale țării inexistente URSS, din cadrul trupelor de grăniceri, celor de carabinieri și armatei naționale;
  • Să mi se pună la dispoziție programele de educație a ostașilor din cadrul Pichetelor de grăniceri din Stoianovca și Cahul;
  • Anularea ordinului nr. 333 din 5 august 2004 emis de Șeful Trupelor de Grăniceri ale R.Moldova ca mostră de document antinațional;
  • Consider că este necesară monitorizarea permanentă a publicațiilor publice din teritoriu, a site-urilor oficiale și altor forme de media ce aparțin instituțiilor publice locale din raioanele Cahul și Cantemir, la capitolul falsei istorii și prezenței ideologiei URSS în activitatea cetățenilor țării noastre.
  • Academia de Științe a R.Moldova (institutele de resort) să prezinte aprecierea adevărată a evenimentelor ce țin de istoria trupelor de grăniceri, carabinieri și armatei naționale privind manifestările ideologice cu iz de ocupație ale URSS.”

 

Anexa nr. 3.  

Stenograma Ședinței Parlamentului R. Moldova din 15 decembrie 2011 (Păstrez ortografia și stilul originalului, efectuând doar mici schimbări structurale.)

Președinte al ședinței Parlamentului: Liliana Palihovici, vicepreședinte al Parlamentului.

Subiectul discuției: Scimbarea denumirii avanpostului de frontieră în satul Stoianovca.

Instituția audiată: Serviciul de Grăniceri, Ministerul Culturii.

Vorbitor: Roman Revenco, directorul general al Serviciului de Grăniceri; Gheorghe Postică, viceministru al Culturii.

Interpelare: Irina Șupac și Ala Mironic, fracțiunea PCRM (Partidul comuniștilor din R.Moldova).

D-na Inna Șupac (Fracțiunea PCRM – partidului comuniștilor). Interpelare de la tribuna Parlamentului:

Спасибо.

Уважаемые коллеги, Фракция Партия Коммунистов в очередной раз убедилась в правильности того что 1-го декабря мы зарегистрировали в Парламенте страны проект Закона о недопустимости действий по реабилитации нацизма, героизации нациских преступников и их пособников. Особенно учитывая то, что произошло недавно действиями руководителя пограничной службы Республики Молдова, когда он своим наглым, волевым решением решил переименовать данную погранзаставу и убрать из ее называния имена трех героев Советского Союза, которые воевали против фашистских захватчиков.

Фракция Партии Коммунистов требует, чтобы сегодня господин, бывший охранник, ныне директор пограничной службы, Ревенко пришел в Парламент и объяснил свои действия. Спасибо.

(Trad.:[2] Mulțumesc. Stimați colegi, fracțiunea partidului comuniștilor s-a convins încă o dată de justețea faptului că, la 1 decembrie, noi am înregistrat în Parlamentul țării proiectul Legii cu privire la interzicerea acțiunilor de reabilitare a nazismului, eroizării criminalilor naziști și complicilor lor. În special, luând în considerare aceia ce s-a întâmplat recent prin acțiunile conducătorului serviciului de grăniceri al Republicii Moldova, când el prin decizia sa impertinentă și premeditată a hotârît să schimbe numele acestui pichet de grăniceri și să elimine din denumirea lui numele celor trei eroi ai Uniunii Sovietice, care au luptat împotriva cotropitorilor fasciști. Fracțiunea Partidului Comuniștilor cere ca acest domn, fost paznic, iar astăzi director al serviciului de grăniceri, Revenco, să vină în Parlament și să explice acțiunile sale. Mulțumesc.)

…   …   …

 D-l Roman Revenco (Directorul general al Serviciului de Grăniceri.) De la tribuna Parlamentului:

Stimată doamnă Președinte,

Stimați deputați,

Aș vrea să dau explicație în legătură cu speculațiile apărute pe marginea subiectului pichetului de grăniceri Stoianovca și să vă informez următoarele. Prin ordinul, comandantului trupelor de Grăniceri, D-lui Igor Kolenov, nr.333 din 05.08.2004, pichetului de grăniceri Stoianovca i-a fost conferit numele grănicerilor eroi Alexandru Konstantinov, Vasile Mihalcov, Ivan Buzîțkov, publicat în „Monitorul Oficial” nr.150 din 20.08.2004.

Ulterior, în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.546 din 7 iunie 2005 cu privire la aprobarea modificărilor în Hotărîrea Guvernului nr.194 din 7 martie 2001, au fost efectuate modificări în statutul Departamentului Trupelor de Grăniceri, când a fost transformat din Departamentul de Grăniceri în Serviciul de Grăniceri.

În scopul îndeplinirii Hotărârii de Guvern menționate, directorul general al Serviciului Grăniceri, D-l Igor Kolenov, a emis ordinul nr.10 din 30 iulie 2005 privind aprobarea statelor de personal ale organelor regionale a Serviciului Grăniceri.

Conform acestui ordin, pichetul de grăniceri, pichetul celor trei eroi Alexandru Konstantinov, Vasile Mihalkov și Ivan Buzîțkov, din localitatea Stoianovca a fost redenumit în Pichetul de Grăniceri Stoianovca, fără a fi publicat în „Monitorul Oficial” și fără a abroga ordinul din 2004, care și-a încetat efectul juridic odată cu aprobarea ordinului din 2005.

Confuzia dată a apărut și în procesul descentralizării Serviciului de Grăniceri în 2011, când bunurile și evidența contabilă a unităților au fost transmise direcțiilor teritoriale. Iar în timpul inventarierii de la sfârșitul anului, la evidența bunurilor apăreau două denumiri diferite ale aceeași subunități.

Astfel, pentru excluderea acestei confuzii și erori de tehnică legislativă, prin ordinul nr.267 din 25.11.2011, a fost abrogat ordinul nr.333 din 05.08. 2004, fiind respectată procedura legislativă și corectată eroarea comisă în 2005, când la emiterea noului ordin nu a fost abrogat cel anterior.

Reiterez faptul că, prin ordinul recent aprobat și publicat în „Monotipul Oficial” al Republicii Moldova, nu s-a atentat la integritatea monumentului și plăcii comemorative, care în prezent se află în continuare pe teritoriul pichetului de grăniceri, și nu au fost emise careva ordine sau dispoziții pentru demolarea lor, precum s-a vehiculat.

D-na Liliana Palihovici:

Doamnă Șupac, sunteți mulțumită de răspuns sau mai aveți întrebări?

…Sunteți trei aici. Microfonul nr.2.

Nu am uitat nimic, D-le Petkov.

D-l Zurabi Todua – (Fracțiunea PCRM – partidului comuniștilor):

Спасибо.

Господин Ревенко,

На заседании Комиссии по культуре, средств массовой информации и т.д. на прошлой недели вы, по меньшей мере, по моим данным, три раза сказали неправду.

Первое состоит в том, что вы сослались своим решением на предыдущие приказы. По нашим данным таких приказов не было. И то, что вы сейчас говорите, тоже не соответствует истине.

Вторая ложь заключалась в том, что вы говорили, что табличка не была снята с памятника. Между тем, как по нашим данным, ее сняли, а потом по вашему приказанию быстро восстановили, чтобы не было скандала.

И третья ложь состояла в том, что вы говорили что в тот день когда был пикет, предлагали представить транспорт для того, чтобы все желающие проехали в село Стояновка посмотреть на это памятник. Этого также не было.

В связи с этим у меня вопрос. Намерены ли вы подать в отставку как человек, который нагло врет депутатам, и сейчас, даже с этой трибуны говорит неправду, что, на мой взгляд, явно недостойно директора службы, которую возглавляете?

(Trad.: Mulțumesc.

Domnule Revenco, la ședința Comisiei cultură, mas media ș.a.m.d., săptămâna trecută, după observațiile mele, dumneavoastră de trei ori ați spus neadevărul.

Prima oară, când dumneavoastră ați invocat niște ordine precedente. După datele noastre, asemenea ordine n-au existat. Și ceia ce spuneți dumneavoastră aici, de asemenea, nu corespunde realității.

Al doilea neadevăr se remarca prin faptul că, dumneavoastră ați spus că placa n-a fost dată jos de pe monument. În timp ce, după cum noi am constatat, ea a fost dată jos, iar apoi, la ordinul dumneavoastră, a fost montată la loc, ca să nu fie scandal.

Și al treilea neadevăr constă în faptul că,  dumneavoastră ați spus că, în acea zi de pichet (de protest – n.n.), ați propus să fie pus la dispoziție transport pentru ca toți doritorii să se deplaseze în satul Stoianovca pentru a vedea acest monument. Aceasta tot nu s-a întâmplat.

În legătură cu aceasta, am o întrebare. Intenționați oare să demisionați, ca un om care îi minte obraznic pe deputați și acum, chiar de la această tribună vorbește neadevăr, fapt ce, cred eu, este nedemn pentru directorul serviciului pe care îl conduceți?)

D-l Roman Revenco:

Stimate D-le deputat, și în cadrul Сomisiei cultură au fost prezentate aceste documente. Mai mult ca atât, în urma adresării D-l Reșetnicov la Procuratura Generală, documentele date au fost prezentate și Procuraturii. Și organul de anchetă va arăta răspunsul pe acest fapt.

D-l Zurabi Todua:

Это явно были не документы.

Второй вопрос. Когда вы намерены в связи с тем, что общественное недовольство очень велико в связи с ваши решением, отменить свой приказ, который компрометирует не только вас, но и все руководство страны?

(Trad.: Categoric că acestea nu erau documente.

A doua întrebare. Când dumneavoastră intenționați (deoarece nemulțămirea socială este foarte mare în legătură cu decizia dumneavoastră) să anulați ordinul dumneavoastră care vă compromite nu numai pe dumneavoastră, dar și toată conducerea țării?)

D-l RomanRevenco:

Stimate D-le deputat, încă o dată menționez, cum am spus-o și inițial, ordinul din 2004 a fost abrogat încă în 2005 de către D-l Kolenov, însă nu a fost publicat și nu a fost respectată tehnica legislativă.

D-naLiliana Palihovici:

Microfonul nr.3.

D-l Zurabi Todua:

Передайте, пожалуйста, нам этот документ, чтобы мы удостоверились в том, что это на самом деле, так как вы говорите. у нас есть большие сомнения на это счет. Удивительно то, что вы до сих пор настаиваете именно на этом.

(Trad.: Transmiteți-ne nouă acest document, vă rog, ca noi să ne lămurim că totul este așa cum afirmați dumneavoastră. Noi avem mari dubii în legătură cu aceasta. Este surprinzător că dumneavoastră până acum tot insistați pe aceasta.)

D-na Liliana Palihovici:

Microfonul nr.3.

D-na Inna Șupac – (Fracțiunea PCRM – partidului comuniștilor):

Господин Ревенко,

Я хочу, чтобы всем было понятно, что и тогда на комиссии, и сегодня, как становится понятно, мы кроме вас и вашего зеленого галстука не видели ничего и не видели никаких документов.

На комиссии, вы пришли пять минут, вы нам ничего толком не сказали кроме тех трех ложных информаций, о котором было сказано чуть выше. Вы и тогда позволили себе вести в заблуждение, мягко говоря, всех нас, так и сегодня. Вы же знали, по какому вопросу мы вас вызвали, почему вы не пришли и показываете сейчас всем документ, на которые вы ссылаетесь, с 2005 года? Где он?

(Trad.: Domnule Revenco,

Eu vreau să fie totul clar, că și atunci la comisie, și astăzi, după cum se înțelege, în afară de dumneavoastră și cravata verde a dumneavoastră noi n-am mai văzut nimic, n-am văzut nici documentele dumneavoastră.

La comisie ați venit, ați stat cinci minute, nimic de înțeles nu ne-ați spus, în afară de cele trei informații eronate, despre care s-a vorbit ceva mai sus. Dumneavoastră v-ați permis atunci să ne duceți pe toți în eroare – ca să nu spun altfel – și astăzi la fel. Dumneavoastră doar ați știut în ce problemă v-am invitat. De ce n-ați venit și ne arătați acum documentul din 2005, la care vă referiți. Unde-i el?)

D-l Roman Revenco:

Stimate doamnă deputat,

Am menționat încă o dată, toată ancheta o instrumentează Procuratura Generală în baza demersului, care a fost adresat Procuraturii. Documentele au fost prezentate. În urma acestora vor fi prezentate rezultatele anchetei.

D-na Inna Șupac:

Но я прошу прощение, но мы здесь не кто-то, собрались где-то не понятно где, мы являемся депутатами Парламента. Вы тогда, когда мы к вам пришли, к вам на работу, так сказать, нас в течение 20 минут туда не пускали, закрывали перед нами двери, что якобы вы находитесь на заседание Правительства, когда она тогда закончилась.

Сейчас вы приходите и говорите кто-то чем-то занимается, и мы требуем от вас покажите документы. Или мы не имеем право их видеть? Или просто напросто это просто наглая ложь, господин Ревенко?

(Trad.: Dar eu îmi cer scuze, noi aici nu suntem ”cineva”, care s-au adunat ”undeva” nesemnificativ, unde noi suntem deputați ai Parlamentului. Atunci când am venit la serviciul dumneavoastră, ca să-i spunem așa, ne-au închis ușa în față și nu ne-au permis să intrăm timp de 20 de minute, chipurile erați dumneavoastră sunteți la ședința Guvernului, când aceasta se terminase deja.

Acum dumneavoastră veniți și ne spuneți că cineva se ocupă de ceva, dar noi cerem de la dumneavoastră să ne arătați documentele. Sau noi nu avem dreptul să le vedem? Sau pur și simplu aceasta este o aroganță, domnule Revenco?)

D-l Roman Revenco:

Toate documentele sunt prezente, vor fi prezentate.

D-na Inna Șupac:

Когда?

(Trad.: Când?)

D-l Roman Revenco:

…Acum în sală..?

D-na Inna Șupac:

Когда? O săptămînă dumneavoastră ați avut.

D-na Liliana Palihovici:

Veți primi. D-le Revenco, vă rog, să prezentați copia actelor pentru deputații care v-au adresat această întrebare.

Microfonul 4.

D-l Ion Balan – (Fracțiunea PLDM – Partidului Liberal Democrat din Moldova):

Stimați colegi, eu cred că e timpul să terminăm cu populismul. Acest ordin, despre care a vorbit D-l Revenco, iată-l, din 2005, care a fost semnat de șeful Departamentului Grăniceri Kolenov. Dacă vreți să-l vedeți și camere de luat vederi.

Mai departe. Deci eu rog să mă ascultați. Eu sunt deputat de acolo, de la Cantemir, și am fost în teritoriu, am văzut ce se întâmplă, împreună cu președintele raionului, și totul este la loc … monumentul, placa comemorativă.

D-na Liliana Palihovici:

D-le deputat, păstrați ordinea, vă rog!

D-na Liliana Palihovici:

D-le Balan, Vă rog frumos, aici trebuie să răspundă D-l Revenco. Întrebare, D-l Reșetnicov.

D-l Artur Reșetnicov (fracțiunea partidului comuniștilor):

D-le director, Dumneavoastră corect ați menționat. Eu, în calitate de vicepreședinte al Parlamentului, m-am adresat Procuraturii Generale ca să investigheze toate aceste opere juridice cu ordine semnate, lichidări a frontierei de stat. Dar eu aș vrea să vă atenționez că aici, aflându-vă în forul legislativ, dumneavoastră confruntați multe lucruri.

D-le director…

D-na Liliana Palihovici:

D-le deputat Cimbriciuc, Vă rog, să luați loc în sală.

D-l Artur Reșetnicov:

D-le Revenco, uitați-vă, vă rog, și la mine. Problema, care noi o discutăm astăzi, are și o parte nu numai juridică, dar partea morală, atunci când noi atentăm la istoria oamenilor, cetățenilor care au luptat în primele clipe cu fascismul și noi, printr-o semnătură, ștergem istoria despre faptele lor, este o faptă morală.

De aceea, eu vă întreb nu din punct de vedre juridic, dar din punct de vedere moral, dumneavoastră sunteți încă în stare să continuați să fiți director al acestui Serviciu de Grăniceri când ați șters istoria, memoria eroilor?

D-na Liliana Palihovici:

D-le Revenco, Vă rog.

D-l Artur Reșetnicov:

Deci din punct de vedere moral.

D-na Liliana Palihovici:

D-le Reșetnicov, D-l Revenco a înțeles întrebarea. Răspundeți, vă rog.

D-l Roman Revenco:

Stimate D-le vicepreședinte, am spus-o cred că astăzi de trei ori, că ordinul a fost semnat în anul 2005, când a fost stabilită structura Serviciului Grăniceri și pichetul de grăniceri a fost numit Pichetul de Grăniceri Stoianovca.

D-na Liliana Palihovici:

Microfonul nr.3.

D-l Anatolie Gorilă (Fracțiunea PCRM – partidului comuniștilor):

Mulțumesc.

D-le Revenco, Dumneavoastră, în primul rând, nu uitați unde vă aflați, nu uitați. O să ajungă până la judecată. Nici D-l Butmalai, nici D-l Balan și nici nimeni. Dumneavoastră prea de acum, din cale afară vă purtați și la camisie, și în Parlament. Asta-i una.

A doua. Aţi fost prins de trei ori de acum că amagiţi deputaţii, camisiile, Parlamentul. Eu numesc acum familia (sic!) ofiţerului, care au scos această placa, care a fost chemat, ridicat noaptea şi a plecat la pichet. Familia lui este maiorul Ţerţeilov (sic!). Familia şoferului este Tanciuc (sic!). Care au fost noaptea ridicaţi şi au fost la pichiet. Şi a fost scoasă totuşi această tăbliţa, care a fost pusă de mine şi de Ambasada Rusiei în 2004. (N.n.: Dacă rușii și comuniștii au ”pus” ceva undeva, acest lucru să fie oare de neatins..?)

Dumneavoastră, să mă scuzaţi, n-aţi făcut nici pe dracul încă pentru Serviciul Grăniceri, numai stricaţi. Aţi politizat Serviciul Grăniceri, aţi politizat toate echipele de fotbal, care sunt la dumneavoastră acolo. Vă ocupaţi dracul ştie cu ci.

Eu am scris două demersuri în adresa D-lui Filat şi în adresa Procuraturii Generale ce se petrece în Serviciul Grăniceri. Şi am să mai scriu. Aveţi oleacă de soveste! Sînteţi director general al Serviciului Grăniceri. Dar vă purtaţi… Nu vreau să spun, că sînt în Parlament. Era să spun cum vă purtaţi dumneavoastră. Şi aveţi oleacă de soveste!

D-na Liliana Palihovici: 

Întrebarea, vă rog.

D-l Anatolie Gorilă:

Eu întrebarea i-am dat-o de acum (sic!) şi am spus să aibă oleacă de soveste domnul acesta.

D-na Liliana Palihovici:

Acesta este sfat.

D-l Anatolie Gorilă:

Dacă el este ofiţer, în locul lui ar trebui să scrie raport(?!), să scrie cerere şi să se ducă.

D-na Liliana Palihovici:

Am înţeles.

D-l Anatolie Gorilă:

Şi eu vă spun, vă dau acum o invitaţiie. Noi vă invităm aficial la, eu vă invit aficial, ca vicepreşedintele camisiei, miercurea viitoare, iar la comisie, unde o să fie şi D-l Kalenov. Şi eu vă rog să prezentaţi toate documentele, care dumneavoastră acum aţi spus. Tare vă rog să nu uitaţi. Să nu vină locţiitorul sau juristul, dar dumneavoastră personal.

D-na Liliana Palihovici:

Deci nu văd la microfoane pe nimeni dintre cei, care au mai adresat întrebări. De aceea, am să rog pe D-l Revenco să prezinte…

D-na Mironic este la altă întrebare.

Da, D-l Zurabi, vă rog.

Microfonul nr. 2, D-l Zurabi, vă rog.

D-na Alla Mironic (Fracțiunea PCRM – partidului comuniștilor):

Я приглашала господина…

(Trad.: Eu l-am invitat pe domnul…)

D-na Liliana Palihovici:

D-na Mironic,

Вы по другому вопросу. Вы по другому вопросу.

(Sunteți la altă chestiune, la altă chestiune…)

Cu monumentele.

D-na Alla Mironic:

По какому вопросу? По вопросу заставы я хочу проинформировать всех депутатов, что ситуация в Стояновке коснулась не только Республики Молдова, но и Координационного Совета Пограничных Войск (СНГ), возглавляемого господином Згерским.

Вчера уточняли, что произошло в Республике Молдова…

(Trad.: La ce chestiune? În problema pichetului de grăniceri, eu vreau să informez toți deputații că situația în Stoianovca a interesat nu numai Republica Moldova, ci și Consiliul Coordonator al Trupelor de Grăniceri din CSI, comandat de domnul Zgherski.

Ieri noi am discutat ceia ce s-a întâmplat în Republica Moldova… )

D-na Liliana Palihovici:

Doamnă Mironic, O clipă doar. D-na Mironic, doar o clipă…

Domnilor deputaţi..! Domnilor deputaţi..! Eu vă îndemn să luaţi loc şi să vă liniştişi! D-l Butmalai.., D-l Bondari, D-l Butmalai… Vă rog frumos!

Microfonul nr. 2.

D-na Alla Mironic:

Господин Ревенко,

Я вам задаю вопрос, какую информацию вы направили в Координационный Совет Пограничных Войск стран СНГ? Вы их дезинформировали, и сказали, что это просто бумаги, и на самом деле этого не произошло. Поэтому сегодня ответьте нам, как произошло на самом деле, и как вы информируете пограничные войска стран СНГ?

(Trad.: Domnule Revenco,

Eu vă întreb, ce fel de notă informativă ați trimis la Consiliul Coordonator al Trupelor de Grăniceri din CSI? Dumneavoastră i-ați dezinformat și le-ați spus că e vorba de niște hârtii (documente – n.n.), și că de fapt asta (?) nu s-a întâmplat. De aceia, răspundeți-ne nouă astăzi, cum s-a întâmplat într-adevăr și cum informați dumneavoastră trupele de grăniceri ale CSI (Comunității Statelor Independente – n.n.).

D-l Roman Revenco:

Stimată doamnă,

Eu am dat astăzi informaţia referitor la aceste evenimente, iar SKPV al SNG, de care dumneavoastră spuneţi, nu a solicitat informaţia, nici nu a fost informată.

D-na Alla Mironic:

Cum n-a solicilitat? Dumneavoastră aţi răspuns ieri lor că tot în regulă în Republica Moldova. Tot despre ce noi vorbim nu s-a întâmplat – aşa informaţie dumiavoastră aţi dat.

D-l Roman Revenco:

Nu a fost remisă nici o informaţie de genul acesta. Şi, haideţi, să ne bazăm pe careva documente şi probe.

D-na Liliana Palihovici: 

D-l Todua.

D-na Alla Mironic:

Мы вынуждены, господин Ревенко, проинформировать Координационный Совет стран СНГ, что вы дезинформировали их, и кроме того, вы сегодня поставили под вопрос те подвиги, которые были совершенны в годы Великой Отечественной Войны. Поэтому в лице всех ветеранов Великой Отечественной Войны вы являетесь тем человеком, который проповедует не патриотизм, а фашизм. (Sic!)

(Trad.: Noi suntem nevoiți, domnule Revenco, să informăm Consiliul Coordonator al țărilor CSI, că dumneavoastră i-ați dezinformat. Și în afară de aceasta, astăzi dumneavoastră ați pus la îndoială acele fapte eroice, care au fost săvârșite în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. De aceia, în fața veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei, dumneavoastră sunteți omul care propagă nu patriotismul, ci fascismul.)

D-na Liliana Palihovici: 

Microfonul nr. 2. A doua întrebare. Aveţi dreptul la două întrebări. Aceasta este a doua.

D-l Zurabi Todua:

Госпожа Председатель,

Я прошу Вас соблюдать Регламент, и не позволять вмешиваться в наш разговор господам из Либерального Демократического лагеря.

(Trad.: Doamnă Președinte,

Vă rog să respectați Regulamentul și să nu permiteți domnilor din tabăra liberal-democrată să se amestece în discuția noastră.)

D-na Liliana Palihovici:

…Eu îl respect…

D-l Zurabi Todua:

Господин Ревенко,

Значит, тот документ, на который вы ссылаетесь, не был опубликован в ”Мonitorul Oficial”? Следовательно, не имеет официальной силы. Поэтому вопрос номер 1, значит, на каком все-таки основании вы совершили или издали этот приказ?

(Trad.: Domnule Revenco,

Așadar, documentul la care vă referiți dumneavoastră n-a fost publicat în Monitorul Oficial? Deci nu are valoare oficială. De aceia întrebarea nr. 1: atunci totuși în ce temei dumneavoastră ați comis… sau ați emis acest ordin?)

D-l Roman Revenco:

Eu vă răspund încă o dată: nu toate ordinele sunt publicate în „Monitorul Oficial”. Şi dacă acestea au fost publicate în mod selectiv. Atunci, cum a fost invitat…

D-l Zurabi Todua:

Прошу Вас предъявить нам те документы на основании, которого Вы совершили то, что совершили… Издали этот приказ.

(Trad.: Vă rog să ne puneți la dispoziție acele documente, în temeiul cărora dumneavoastră ați comis ce ați comis… ați emis acest ordin.)

D-l Roman Revenco:

Stimate D-le deputat,

Eu am spus: ordinul din 2005 este secret. A fost prezentat Procuraturii în modul necesar.

D-l Zurabi Todua:

Зачем Прокуратура? Мы, депутаты, вас просим, предъявите нам его.

(Trad.: De ce Procuratura? Noi suntem deputați, vă rugăm să ni-l prezentați nouă.)

D-l Roman Revenco:

Când va fi şedinţă închisă, fără presă, am să-l prezint.

D-l Zurabi Todua:

А что запретительного, что секретного, в том, чтобы переименовать ту или иную заставу? Объясните,пожалуйста.

(Trad.: Dar în ce constă secretul, interdicția ca să redenumești un pichet de grăniceri sau altul? Explicați-ne, vă rog.)

D-l Roman Revenco:

Întrebaţi-l pe D-l Kolenov de ce în 2005 l-a făcut secret şi l-a denumit pichetul Stoianovca! (Rumoare în sală.)

D-na Liliana Palihovici:

O să primiţi în scris. Nu este insistenţa să-l primiţi acum în sală. Nu este şedinţă închisă. Vă rog, microfonul nr. 3, a doua întrebare, D-na Şupac.

D-na Inna Şupac:

Господин Ревенко, и вот коллеги господина Ревенко, которые здесь пытаются его защитить,

Я попрошу обратить ваше внимание на то, что, когда мы с коллегами Петренко и Полянским были на прошлой неделе у вас на работе, в ваше отсутствие, так вот работники пограничной службы, в том числе, ряд ваших заместителей, демонстрировали уважение к авторитету господина Коленова.

А на вопрос о том, на основании чего была переименована эта застава, нам было сказано, что это происходит в соответствии со стратегией реформирования пограничной службы, которая была принята большинством в Парламенте.

Так вот, давайте тогда уж, господин Ревенко, исходить из этого, и вытаскивать все на свет, те реальные документы, на которые вы ссылаетесь, а не какие-то мифические, несуществующие документы 2005 года.

(Trad.: Domnule Revenco, și iată colegii domnului Revenco, care încearcă aici să-l apere,

Eu rog să vă îndreptați atenția spre aceia că, atunci când noi cu Poleanski și colegii domnului Petrenco am fost la serviciul dumneavoastră în lipsa dumneavoastră, am stabilit că angajații serviciului de grăniceri, inclusiv câțiva adjuncți de ai dumneavoastră, au demonstrat respect pentru domnul Colenov.

Iar la întrebarea în ce temei a fost redenumit pichetul de grăniceri, nouă ne-au spus că aceasta are loc în legătură cu reformarea Serviciului de Grăniceri, adoptată de majoritate în Parlament.

Atunci, hai, domnule Revencă, să pornim de aici și să prezentăm totul la suprafață, documentele celea reale la care vă referiți, și nu niște documente inventate din 2005.

D-l Roman Revenco:

Stimată doamnă deputat,

Când aţi fost prezenţi la Serviciul Grăniceri şi exact cum este scris şi în ordinul, care a fost publicat în 2011, este scris „În legătură cu reorganizarea” şi nicidecum „reformă şi strategie”.

D-na Inna Şupac:

Noi vă rugăm încă o dată, dumneavoastră veniţi cu documente. Şi, vă rog frumos, dumneavoastră aţi fost solicitat să veniţi în Parlament de joia trecută. Unde sînt documentele? Le pregătiţi sau falsificaţi semnăturile D-lui Kolenov sau ce faceţi?

D-l Roman Revenco:

Stimată doamnă deputat,

Toate documentele le am la mine aici. Şedinţa este deschisă. Am spus ordinul nr. 2005 semnat, este secret. Nu pot să-l prezint. În cadrul comisiilor şi Procuraturii a fost prezentat acest ordin.

D-na Liliana Palihovici:

D-le Revenco,

Aţi fost invitat la şedinţa la comisiei pe săptămâna viitoare. O să prezentaţi acolo toate actele necesare, care sunt şi secrete. Vă mulţumesc.

Invit pentru a răspunde la întrebarea D-nei…

A, D-le Revenco, staţi că cineva n-a pus a doua întrebare.

Microfonul nr. 3.

D-l Anatolie Gorilă:

Mulţumesc.

Nu întrebare, dar, D-le Revenco, eu vreau să vă spun dumneavoastră că, mulţumită dumneavoastră, noi o să ne stăruim cât mai repede (asta o să fie săptămâna viitoare) ca informaţia aceasta să ajungă până la conducerea Rusiei. La ambasadă a ajuns. Şi dacă o să fie probleme cu cetăţenii Moldovei în Rusia, o să fie probleme cu gazul, cu costul gazului, să ştiţi că este şi vina dumneavoastră. Cum a făcut Tadjikistanul şi a ars, fix aşa o să ardă Moldova din cauza dumneavoastră. Aceasta să ştiţi!

D-na Liliana Palihovici:

…Să înțeleg că acestea sunt amenințări, sau cum..?

Eu vă mulțumesc D-le Revenco.

Invit pentru a răspunde întrebării adresate de doamna deputat Mironic pe D-l viceministru al Culturii, Gheorghe Postică.

Subiectul este ”Ocrotirea monumentelor istorice”.

…   …   …

Interpelarea D-nei Alla Mironic (fracțiunea PCRM – partidul comuniștilor ):   ”Отношение и сохранность памятников великой отечественной войны в Республике Молдова и ситуация в Стояновке” (Trad.: ”Atitudinea și păstrarea monumentelor marelui război pentru apărarea patriei în Republica Moldova (Sic!) și situația din Stoianovca.”)

Dna Alla Mironic:

Я просила бы ваше, вас, товарищ председатель и секретарь зафиксировать мой вопрос, связанный с приглашением министра культуры, министр обороны и руководителя пограничной службы связанный с отношением и с сохранностью памятников. Памятников культуры, памятников великой отечественной войны и в связи с ситуацией связанной со Стояновкой.

(Trad.: Eu v-aș ruga pe dumneavoastră, tovarăși președinte și secretar, să stabiliți chestiunea mea legată de invitația (în Parlament a) Ministrului Culturii, Ministrului Apărării și conducătorului Serviciului de Grăniceri, cu privire la atitudinea și conservarea monumentelor, monumentelor de cultură, monumentelor marelui război pentru apărarea Patriei și în legătură cu situația din Stoianovca.)

…   …   …

 Răspunsul Ministerului Culturii la interpelare:

D-l Gheorghe Postică viceministru al culturii:

Stimate D-le preşedinte, Stimaţi deputaţi,

În legătură cu interpelarea D-nei deputat Alla Mironic, pe cazul care se discută, pot să vă comunic următoarele. Monumentul de la pichetul de grăniceri din preajma satului Stoianovca a fost edificat în 2004, fără o hotărîre de Guvern specială, precum prevede legislaţia în vigoare.

În baza unui acord între Departamentul de atunci al Trupelor de Grăniceri şi Organizaţia „Vece”, prin intermediul căreia a fost realizată finanţarea proiectului. În conformitate cu atribuţiile legal stabilite, Ministerul Culturii monitorizează starea obiectivelor incluse în registrele de protecţie oficial aprobate.

Deci la momentul actual, monumentul de la Stoianovca nu face parte din Registrul Monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat. Din aceste considerente, noi constatăm că responsabilitățile privind paza și întreținerea acestui obiectiv țin de competența gestionarului terenului pe care a fost edificat monumentul respectiv.

D-na Liliana Palihovici:

Microfonul nr.3.

D-na Alla Mironic:

Я задаю вам этот вопрос связанный не только со Стояновкой. Дело в том, что только за последние несколько месяцев ситуация с памятниками, которые связаны с памятью о великой отечественной войне и с памятью земляков Республики Молдова, мы наблюдаем различные ситуации связанные с переносом, с разрушением и вообще уже со снятием их имен.

Такая ситуация произошла в одном из Кишинев… в Яловенах, когда был перенесен памятник. Такая же ситуация произошла в селе Чорешты и сейчас в Стояновке.

Я задаю вопрос, насколько Министерство культуры… Bы же сейчас внесли в законодательство изменения, касающиеся того, что за эти памятники на местах отвечает местная власть. Насколько Министерство культуры согласно с этим положением и к чему мы придем в этой ситуации?

(Trad.: Eu vă pun întrebarea aceasta cu referire nu numai de Stoianovca. Vorba e că, în ultimele câteva luni, situația monumentelor asociate memoriei marelui război pentru apărarea patriei și memoriei concetățenilor Republicii Moldova, noi observăm diverse situații de transfer, de distrugere și acum de revocare a numelor lor.

Asemenea situație a avut loc în… Chișinău… în Ialoveni, că a fost mutat monumentul, aceiași situație s-a întâmplat în satul Ciorești și acum în Stoianovca.

Eu pun întrebarea, pe cât Ministerul Culturii… (Dumneavoastră doar recent ați făcut modificări în legislație, stabilind că aceste de monumentele acestea în teritoriu răspunderea o poartă puterea locală.) Pe cât Ministerul Culturii este de acord cu situația aceasta și unde vom ajunge noi astfel? )

D-l Gheorghe Postică:

Da, mulțumesc pentru întrebare.

În primul rând, eu vreau să vă spun că sunt de acord că, în ultimii ani, s-au deteriorat și se deteriorează în continuare foarte multe monumente, deci inclusiv monumentele care țin de memoria ostașilor căzuți în al Doilea Război Mondial. Și acest lucru deci nu poate fi tolerat.

Din păcate, Ministerul Culturii nu dispune de resursele financiare necesare pentru a lua măsurile corespunzătoare în ceea ce privește reabilitarea acestor monumente și, în primul rând, a monumentelor care sunt incluse în Registrul de stat. Еu confirm că sunt foarte multe monumente deteriorate și chiar distruse și din lipsă de mijloace financiare, practic, nu se poate de făcut nimic.

În același timp, eu vreau să spun că Ministerul Culturii nu susține nici un fel de intervenții la cimitire vechi sau cimitire din al Doilea Război Mondial neautorizate. Deci există legea și intervențiile care țin de cimitirele vechi și moderne, ele trebuire coordonate în mod obligatoriu cu Ministerul Culturii.

Deci în cazurile în care lucrul acesta nu s-a coordonat, nu s-a făcut, deci înseamnă că s-au făcut anumite abateri.

D-na Alla Mironic:

Și a doilea întrebare: ce se prevede în budjetul pe 2012 pentru repararea, restructuirea acestor obiecte? Dacă se prevede, pentru că în anii 2001–2008 mai mult de 800 de obiecte acestea și noi au fost în Republica Moldova, și chiar noi eram în primele țări din SCI. (Sic!)

D-l Gheorghe Postică:

Spre regret, în bugetul Ministerului Culturii, programat pentru anul 2012, nu se prevede deci nici un leu…

D-na Alla Mironic:

Nu se prevede.

D-l Gheorghe Postică:

Special pentru monumentele de for public. Este o realitate. Deci noi am fi bucuroși să existe asemenea fonduri, și am depune toate eforturile deci în această direcție. Dar, dacă nu sunt bani, nu putem face nimic aici.

D-na Alla Mironic:

Noi primim sinceritatea aceasta, dar vrem să știm, da care-i poziția Ministerului Culturii? Dumeavoastră propuneți și Guvernul nu primește ori nici nu propuneți? Noi ne pregătim către aniversarea a 17 (Sic!) de la începutul război… Nu de la începutul, а победы великой отечественной войне…

Наши люди не поймут нас. Наши ветераны не поймут нас. И мы просим чтобы именно Министерство культуры… Сохранность. памятников культуры на территории Молдовы это сохранность истории нашего государства…

A, вот этот камень, который стоит напротив Правительства он узаконен как памятник? Это очень принципиально, потому что люди уточняют. Одни памятники ветеранов войны и молодым людям, погибшим за освобождение Молдовы разрушаются, a памятник камень… Имени Михаила Гимпу, стоит.

(Trad.: Nu de la începutul, dar victoriei războiului pentru apărarea patriei.

Oamenii noștri, veteranii noștri nu ne vor înțelege. Și noi cerem ca anume Ministerul Culturii… Păstrarea monumentelor de cultură pe teritoriul Moldovei înseamnă păstrarea istoriei statului nostru.

Dar piatra asta care stă în fața clădirii Guvernului este legiferat ca monument?[3] Este foarte principial, deoarece lumea se precizează: unele monumente ale veteranilor de război și oamenilor tineri căzuți pentru eliberarea Moldovei sunt distruse, dar monumentul-piatră… în numele lui Mihail Ghimpu, mai stă.)

D-l Gheorghe Postică:

Piatra comemorativă despre care vorbiți a fost instaurată în conformitate cu Decretul Președintelui Republicii Moldova.

D-na Alla Mironic:

А это является законным? Чтобы декретом? Tогда декретом можно не только этот камень…

(Trad.: Dar aceasta este legitim, ca prin decret..? Atunci prin decret s-ar putea… nu numai piatra aceasta…)

D-l Gheorghe Postică:

În conformitate cu legislația Republicii Moldova, un monument de for public se instalează prin hotărîre de Guvern, la propunerea Ministerului Culturii și la decizia Consiliului local.

D-na Alla Mironic:

Аха! Господин министр, наверно вы информированы, если нет, мы вам подскажем. Дело в том, что решением Конституционного суда этот декрет был признан недействительным, а камень до сих пор стоит..

(Trad.: Aha! Domnule Ministru, cred că sunteți informat, dacă nu, vă informăm noi. Vorba e că, prin hotărîrea Curții Constituționale, acest decret a fost declarat nevalabil, dar piatra stă până astăzi…. )

D-l Gheorghe Postică:

Asta este altă problemă și nu este prerogativa ministerului de a amplasa și a ridica asemenea pietre…

D-na Liliana Palihovici:

S-a înscris pentru declarație Domnul deputat Saharneanu, pe care îl invit la tribuna Parlamentului.

(La auzul acestui anunț, deputații comuniști, inclusiv vicepreședintele Parlamentului, Artur Reșetnicov, s-au ridicat de la locurile lor și au ieșit demonstrativ din sala de ședințe.)

Declarația deputatului Valeriu Saharneanu de la tribuna Parlamentului

Am asistat cu stupoare la acest ultim act al ședinței Parlamentului și am văzut că Partidul Comuniștilor nu este altceva decât partidul ocupanților. Fiindcă ceea ce au apărat ei aici, în acest plen al Parlamentului Republicii Moldova, este o dovadă că rezidiurile de mentalitate bolșevică mai sunt aici încă în picioare.

Nu are de ce se îndreptăți domnul director al Serviciului de Grăniceri, fiindcă monumentele bolșevismului, ca militarism și ca regim de teroare mondial, trebuiesc șterse de pe fața pământului, inclusiv de pe teritoriul Republicii Moldova.

Noi știm că pentru noi, basarabenii, războiul a început nu la 22 iunie, războiul a început la 1 septembrie 1939, când Germania, dinspre Vest, și Uniunea Sovietică, la 17 septembrie, dinspre Est, au atacat Polonia. Iar la 28 iunie 1940, Rusia bolșevică atacă România și pretinde la ocuparea Basarabiei, Bucovinei de Nord și a ținutului Herța.

De atunci războiul cel mare a început, fiindcă de atunci s-au descoperit gropile de var în care au fost împușcați și aruncați oameni nevinovați. Bolșevismul sovietic ocupant a organizat operațiuni de teroare începând cu iulie 1940, după cum și la 13 iunie (1941) a deportat în Siberia oameni nevinovați. Alții au fost împușcați pe loc, alți au fost determinați să fugă, să plece…

Iată de atunci războiul continuă. Ca să vezi, linia frontului încă n-a fost ștearsă și ea continuă aici, în Parlament, prin acest partid al ocupanților care vrea să apere ultimele rămășițe ale acelui regim (sângeros).

Noi ținem minte cât de multe eforturi au trebuit pentru ca societatea noastră să șteargă urmele care le-a lăsat bolșevismul. Cimitirele de la Stoianovca (Țiganca), de la Micleușeni, de la Vărzărești fuseseră rase de pe fața pământului și au fost restabilite abia în ultimii ani.

Asta ce înseamnă? Ce înseamnă..? Partidul Comuniștilor, vă întreb pe voi – memoria vă este selectivă?

Noi ținem memoria noastră curată, conștientă și în fața acelor ostași bolșevici care au atacat România, au smuls Basarabia (Republica Moldova). Au smuls-o și au ținut-o atâția ani sub ocupație, sub regimul sovietic… Există memoriale… Ei nu sunt vinovați (cei care au purtat arma în mână). Tot conducerea bolșevică a fost cea care a determinat omul să pună mâna pe arme și să comită crime.

Noi păstrăm memoria și pentru unii și pentru alții. Dar nu vrem să fie batjocoriți morții noștri. Noi păstrăm și memoria germanilor și a ungurilor, și a rușilor, și a tuturor celora care au fost impuși de criminali să lupte pe un teatru de război mondial între anii 1939–1945. Și trebuie să punem punct acestor lucruri.

De atâta, toate tancurile (care mai stau pe postamente – n.n.), toate plăcile, toate monumentele care aduc aminte de această crimă (…sovietică de a începe războiul – n.n.) trebuie să fie scoase și puse monumente care să ne îndemne la  recunoștință, la memorie și la pietate pentru cei morți. Altfel, conștiința generațiilor va fi mutilată în continuare de aceste monumente ale unei mentalități mutante, criminale, de teroare, care iată că în Republica Moldova mai are viață, spre rușinea noastră.

Noi știm bine că după actul de la 28 iunie 1940, regimul bolșevic a organizat la Chișinău o demonstrație, o paradă militară (la 6 iulie 1940), în care pe o margine și pe alta a străzi Alexandru cel Bun, acum Ștefan cel Mare, se situau în rând: un gardian de la KGB (NKVD) – altul de la SS (german), unul de KGB – altul de la SS, pe întreg perimetrul de la strada Bănulescu Bodoni până la strada Eminescu de astăzi.

Și avem martori care ne spun lucrul acesta. Citiți Literatura și Arta, penultimul număr, în care un martor ne spune cum i s-a făcut silă de ceea a văzut la 6 iulie 1940. Nu este lucru de lăsat într-o uitare.

De atâta, îndemn și pe comuniști, printre care sunt o parte de conaționali ai noștri, să revină la normalitate și să nu facă asemenea tulburări în societate, din acest caz, care trebuie să-l uităm până la urmă, și să ne împăcăm.

Vă mulțumesc pentru că m-ați ascultat.

(După declarația deputatului Valeriu Saharneanu, vice-președintele Parlamentului, Liliana Polihovici, a închis ședința în plen.)

 

Anexa nr. 4.

Declarația-Memorandum cu privire la istorie şi valorile naţionale ”NOI Avem eroii noștri!”

 Recent, vandalii au batjocorit Piatra Comemorativă din Piaţa Marii Adunări Naţionale, unicul monument (în devenire) consacrat tragediei basarabenilor după invazia sovietică din 1940.

Chiar şi după 20 de ani de independenţă constatăm că ocupanţii se mai simt pe pământul nostru ca la ei acasă. Drept confirmare vine şi reacţia forţelor antinaţionale, în special a unor deputaţi comunişti din Parlamentul Republicii Moldova, la decizia unor autorităţi locale şi centrale de a schimba mesajul diverselor monumente şi memoriale bazate pe minciuna sovietică şi înălţate cândva doar pentru a-i slăvi pe invadatori.

Personaje ridicole îşi imaginează că mai trăiesc în URSS şi încearcă să reînglobeze istoria poporului nostru în parametrii de odinioară. Centrul memorial Cojuşna, Pichetul de grăniceri din Stoianovca, obiecte arhitecturale şi muzeistice din alte localităţi au devenit prilej pentru atacul lor împotriva valorilor neamului nostru. În special, şi-au îndreptat acţiunile împotriva deciziei guvernamentale de schimbare a denumirii Pichetului de grăniceri din Stoianovca, întitulat adineaori pe nedrept ”al celor trei eroi”.

Hazardaţi în declaraţii, aceşti inşi antinaţionali au divulgat că plăcile comemorative, muzeul şi monumentele din interiorul Pichetului consacrate străinilor este opera comuniştilor şi… a Ambasadei Rusiei. Mai mult, deputaţii comunişti au ameninţat că, dacă se va ”atenta la memorialul din Stoianovca”, ei vor avea grijă ”adresându-se Moscovei” ca Republica Moldova să suporte probleme la preţul şi livrarea gazelor naturale din Rusia.

Isteria revanşardă şi criminală a plutoanelor anti-moldoveneşti (antiromâneşti) din ultimul timp ne determină să luăm atitudine publică şi să constatăm următoarele:

  1. La 28 iunie 1940 Uniunea Sovietică, aliată a Germaniei naziste, a pus în aplicare pactul secret Hitler-Stalin şi a atacat mişeleşte România, pornind un război nedeclarat după cum îi era obiceiul. În urma atacului brutal de la răsărit, Basarabia a fost ruptă din trupul Patriei şi a devenit ţară a lui Stalin. Idem, Republica Moldova (RSSM) vine ca o progenitură a acestui rapt, fiind forţată continuu să respecte politica ipocrită a invadatorilor gen ”eliberare”. Ocupanţii de atunci şi urmaşii lor, unii dintre care se mai află printre noi, au menţinut pe pământul Basarabiei cel mai crunt regim (străin) în istoria neamului românesc, stăruind până astăzi să ne tot ţină în zona pseudovalorilor.
  2. Ziua de 22 iunie 1941 la Prut a fost alta decât ne-a prezentat-o timp de decenii propaganda sovietică. Şi războiul dintre România şi URSS a fost altul decât cel dintre Germania hitleristă şi URSS. La 22 iunie 1941, pe cursul inferior al râului Prut nu au fost ”năvălitori fascişti” după cum au insinuat sovieticii. Armata Română în exclusivitate, prin sacrificiul miilor de ostaşi, a continuat beligeranţa impusă de URSS la 28 iunie 1940 şi a recurs la eliberarea pământului strămoşesc de sub ocupaţia bolşevică.

Anume soldaţii români, bravi urmaşi ai lui Ştefan Cel Mare, printre care mulți basarabeni, inclusiv de etnie găgăuză, bulgară, dar şi rusă, au pornit să-şi elibereze pământul natal. La Prut, eroii noştri au fost întâmpinaţi cu gură de foc de nişte străini, care în virtutea câştigării ulterioare a războiului s-au afişat drept ”eroi” pe sine înşişi şi s-au autointitulat fariseic ”apărători ai Moldovei”. Ei însă nu au nimic în comun cu valorile şi istoria poporului nostru. Conform logicii normale şi uzanţelor internaţionale, soldatul străin sosit cu arma în mâini pe nepoftite este ocupant şi nu poate fi erou pentru populaţia cotropită.

Cu referire la ţara noastră, ”eroismul” soldaților de această sorginte s-a manifestat prin asasinate şi deportări în masă ale populaţiei paşnice, prin mutilarea conştiinţei şi deznaţionalizarea concetăţenilor dintre Prut şi Nistru. ”Eroismul” lor constituie de fapt violenţă, minciună şi impertinenţă până la acest moment al secolului 21.

În aceiaşi ordine de idei, declarăm că Republica Moldova nu a avut vreun ”război pentru apărarea patriei sovietice”. Această formulă impusă de regimul ocupant ne este străină.

  1. Trupele sovietice de grăniceri dislocate pe linia Prutului după ocuparea Basarabiei în 1940 şi care au deschis foc împotriva ostaşilor români un an mai târziu au făcut parte din odiosul sistem NKVD, analog al organizaţiilor SS şi Gestapo din Germania nazistă. Anume soldaţii NKVD au semănat moarte şi teroare pe pământul nostru, deci ei trebuiesc puşi la stâlpul infamiei şi aruncaţi la groapa de gunoi a istoriei, dar nu să le fie înălţate monumente, cu atât mai mult în cadrul pichetelor de grăniceri, care sunt instituţii de stat cu regim special, întreţinute de toţi contribuabilii.
  2. Chemăm Guvernul Republicii Moldova şi autorităţile locale să facă o evaluare obiectivă şi să elimine din spaţiul public monumentele, muzeele şi memorialele mincinoase, venite din cadrul vechi al ideologiei bolşevice şi care mai ţintesc în istoria şi tradiţiile poporului nostru. În acelaşi timp, noi respectăm convenţiile internaţionale privind ostaşii străini căzuţi pe un anumit teritoriu şi nu suntem împotriva cimitirelor, monumentelor şi altor forme de comemorare a acestora.

Solicităm Guvernului să identifice sursele financiare pentru înălţarea în Piaţa Marii Adunări Naţionale a Monumentului Eroilor şi Martirilor Neamului, care să reprezinte memoria eroilor luptători antisovietici, a celor care au apărat independenţa Republicii Moldova, precum şi a Victimelor
regimului totalitar comunist.

  1. Ne adresăm către Parlament să adopte Legea interdicţiei simbolurilor comuniste şi celor totalitare pe teritoriul Republicii Moldova. De interzis promovarea falselor valori ale statului sovietic inexistent, de la care neam desprins cu sacrificiul generaţiilor de luptători. De exclus din discursurile publice şi mass media poveştile sovietice cu ”eroi” şi ”nemţi”, precum şi alte mituri inventate prin birourile propagandistice bolşevice, care mai spală creierii cetăţenilor Republicii Moldova.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului urmează să dea apreciere canalelor străine din spaţiul nostru public, care mai seamănă minciuna directă sau ascunsă prin diversele lor transmisiuni.

  1. Să fie traşi la răspundere conform legii persoanele care au vandalizat Piatra Comemorativă din Piaţa Marii Adunări Naţionale.
  2. Prin prezenta, declarăm instituirea Mişcării Naţionale ”Memoria Neamului”. Chemăm populaţia care ţine la acest pământ şi la tradiţiile de neam să susţină prezenta declaraţie şi să adere la Mişcare, spre a glorifica faptele înaintaşilor noştri şi a promova valorile naţionale moştenite. Anume acum şi în aşa mod se va decide viitorul nostru şi al generaţiilor care urmează.
  3. Apelăm la mediile de informare să abordeze continuu, în profunzime şi în corespundere cu normele deontologice, problemele expuse în prezenta declarație.

Aflându-ne în cadrul sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou 2012, Vă urăm, stimaţi concetăţeni, noi împliniri, sănătate şi noroc!

LAMULŢI  ANI!      26 decembrie 2011

 SEMNATARI:

Alexandru MOŞANU, academician, eminent istoric şi om politic, profesor universitar;

Andrei EŞANU, academician, Membru de Onoare al Academiei Române;

Nicolae DABIJA, scriitor-academician, Preşedintele Forului Democrat al Românilor din R. Moldova;

Mihai CIMPOI, scriitor-academician;

Valeriu MATEI, scriitor-academician;

Gheorghe NEGRU, doctor in istorie, profesor, Preşedintele Asociaţiei Istoricilor;

Arcadie SUCEVEANU, scriitor, Preşedintele Uniunii Scriitorilor;

Sergiu CHIRCĂ, academician, profesor universitar, Membru de Onoare al Academiei Române;

Gheorghe GHIDIRIM, medic-academician;

Ion NEGREI, doctor in istorie, profesor, Preşedinte al Mişcării Civice 1812;

Anatol PETRENCU, doctor habilitat in istorie, profesor universitar, Directorul Institutului de Istorie Socială ”Pro-Memoria”;

Ion BUGA, doctor habilitat în istorie, profesor universitar;

Ion VARTA, doctor în istorie, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al al A.Ş.M.;

Mihai TAŞCĂ, doctor în drept, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al A.Ş.M.;

Ion ŞIŞCANU, doctor habilitat in istorie, profesor universitar, Rectorul Universităţii din Cahul;

Valentina STURZA, deţinut politic în URSS, deportată de regimul sovietic în 1941 şi 1950, Preşedintele Asociaţiei Deportaţilor şi Deţinuţilor Politici;

Gheorghe MÂRZENCU, publicist şi istoric, copreşedinte al Asociaţiei
Memoria Victimelor Regimului Totalitar Comunist;

Mihail ŢÂRDEA, deportat în 1941 de autorităţile sovietice, s. Tătăreşti, Străşeni;

Vasile GHIAUR, inginer, născut în deportare, în reg. Tiumen, Federaţia Rusă;

Ion PĂDURE, profesor, deportat în 1949;

Alexandru ŞOLTOIANU, luptător antisovietic, deţinut politic în URSS;

Tudor BASARABEANU, disident, luptător antisovietic în URSS;

Petru CIOBANU, Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război ai Armatei Române;

Anatol CARAMAN, Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război 1992 Tiras-Tighina;

Vasile IOVU, Artist al Poporului,

Petre NEAMŢU, Artist al Poporului, director artistic al Ansamblului de Muzică Populară ”Flueraş”;

Maria MOCANU, interpretă, Artist al Poporului;

Elena POSTICĂ, doctor în istorie, director adjunct al Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie;

Petru BOGATU, publicist, profesor, Preşedintele Uniunii Jurnaliştilor;

Alexe RĂU, doctor în filozofie, Drectorul Bibliotecii Naţionale;

Vasile BAHNARU, doctor habilitat în filologie, directorul Institutului de Filologie al A.Ş.M.

Val BUTNARU, publicist, scriitor, director general Union Media Group;

Valentina BUTNARU, ziaristă, profesor, preşedintele Societăţii Limba Noastră cea Română.

 

ANEXA nr. 5.

Poze din interiorul Pichetului de grăniceri din Stoienești (Stoianovca) efectuate în august 2011

Westernul copilariei pichet-foto-1.jpg

Westernul copilariei pichet-foto-2.jpg

Westernul copilariei pichet-foto-3.jpg

Westernul copilariei pichet-foto-4.jpg

Westernul copilariei pichet-articol-schita FINAL-foto-5.jpg

Westernul copilariei pichet-articol-schita FINAL-foto-6.jpg

Westernul copilariei pichet-eroi blestemati la Prut-articol-schita FINAL-foto-7.jpg

Westernul copilariei pichet-eroi blestemati la Prut-articol-schita FINAL-foto-8.jpg

Adnotări:

[1] Deputatul fracțiunii comuniștilor din Parlamentul R. Moldova, Grigore Petrenco, a fondat ulterior  organizația radical-extremistă ”Antifa”, declarată ”de luptă cu fascismul din R. Moldova”, dar care ea însăși demonstra metode și acțiuni fasciste în activitatea sa. La 6 septembrie 2015, Grigore Petrenco în fruntea unui grup de extremiști s-a încăierat cu forţele de ordine din Chișinău. Polițiștii au depistat asupra activiștilor reținuți lanțuri și alte obiecte de metal folosite ca arme oarbe. Fostul deputat comunist (a pierdut locul în Parlament în anul 2014) a fost ținut în izolatorul de arest, apoi în arest la domiciliu până la examinarea dosarului penal în instanțele judecătorești.
[2] Aici și în continuare, traducere liberă din limba rusă, păstrând forma și stilul originalului.
[3] Este vorba de Piatra Comemorativă consacrată victimelor regimului totalitar comunist sovietic, amplasată în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, în 2010, prin decretul Președintelui interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu. Decretul se numește ”Privind declararea zilei de 28 iunie 1940 Zi a ocupaţiei sovietice”. Examinând ulterior constituționalitatea decretului, Curtea Constituțională a R. Moldova l-a declarat neconstituțional, pe motiv că, fiind act administrativ, nu poate să vizeze sfera reglementărilor politice.  Piatra Comemorativă însă, deja instalată la momentul examinării decretului, nu poate fi demolată, în pofida mai multor încercări ale forțelor antinaționale.

Citiți schița în format PDF:  Westernul copilăriei noastre

Despre Mârzencu

Sunt George MÂRZENCU, din Chişinău.
Acest articol a fost publicat în COMENTARII actuale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Eroi blestemați la Prut

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s